Gala premiilor Oscar: „colectiv” nu a câștigat nici un premiu. Lista câştigătorilor

A 7-a

Documentarul „colectiv”, nominalizat la două categorii nu a câștigat nici un premiu la cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Oscar, 

Pentru prima oară, România a fost prezentă la această gală, după de documentarul Colectiv regizat de Alexander Nanau a reușit o dublă nominalizare: cel mai bun lungmetraj internaţional, unde trofeul a fost câștigat de filmul danez Druk/Another Round, și cel mai bun lungmetraj documentar, unde Oscarul a mers la My Octopus Teacher.

Cele mai importante premii:

”Nomadland”-cel mai bun film

Anthony Hopkins -cel mai bun actor

Frances McDormand-mai bună actriță

Lista nominalizărilor şi a câştigătorilor celei de-a 93-a ediţii a galei premiilor Oscar:

Cel mai bun film: “The Father”, “Judas and the Black Messiah”, “Mank”, “Minari”, “Nomadland”, “Promising Young Woman”, “Sound of Metal”, “The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao (“Nomadland”) – câştigătoare, Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”)

Cea mai bună actriţă: Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States v. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor: Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Steven Yeun (“Minari”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Youn Yuh-jung (“Minari”) – câştigătoare, Maria Bakalova (”Borat Subsequent Moviefilm”), Glenn Close (”Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Amanda Seyfried (“Mank”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”) – câştigător, Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Leslie Odom Jr. (“One Night in Miami”), Paul Raci (“Sound of Metal”), Lakeith Stanfield (“Judas and the Black Messiah”)

Cel mai bun scenariu original: “Promising Young Woman” – Emerald Fennell – câştigător, “Judas and the Black Messiah” – Will Berson, Shaka King, Keith Lucas, Kenneth Lucas, “Minari” – Lee Isaac Chung, “Sound of Metal” – Abraham Marder, Darius Marder, Derek Cianfrance, “The Trial of the Chicago 7” – Aaron Sorkin

Cel mai bun scenariu adaptat: “The Father” – Christopher Hampton, Florian Zeller – câştigător; “Borat Subsequent Moviefilm” – Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica Rivinoja, Dan Swimer; “Nomadland” – Chloé Zhao, “One Night in Miami” – Kemp Powers; “The White Tiger” – Ramin Bahrani

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca) – câştigător, “Better Days” (Hong Kong), “colectiv” (România), “The Man Who Sold His Skin” (Tunisia), “Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Soul” (Pixar) – câştigător, “Onward” (Pixar), “Over the Moon” (Netflix), “Shaun the Sheep Movie: Farmageddon” (Netflix), “Wolfwalkers” (Apple TV Plus/GKIDS)

Cel mai bun lungmetraj documentar: “My Octopus Teacher” – câştigător, “colectiv”, “Crip Camp”, “The Mole Agent”, “Time”

Cea mai bună imagine: “Mank”, Erik Messerschmidt – câştigător; “Judas and the Black Messiah”, Sean Bobbitt; “News of the World”, Dariusz Wolski; “Nomadland”, Joshua James Richards; “The Trial of the Chicago 7”, Phedon Papamichael

Cel mai bun montaj: “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen – câştigător; “The Father”, Yorgos Lamprinos; “Nomadland”, Chloé Zhao; “Promising Young Woman”, Frédéric Thoraval; “The Trial of the Chicago 7”, Alan Baumgarten

Cel mai bun sunet: “Sound of Metal” – câştigător, ”Greyhound”, “Mank”, “News of the World”, “Soul”

Cele mai bune efecte vizuale: “Tenet” – câştigător, “Love and Monsters”, “The Midnight Sky”, “Mulan”, “The One and Only Ivan”

Machiaj şi coafură: “Ma Rainey’s Black Bottom” – câştigător, “Emma”, “Hillbilly Elegy”, “Mank”, “Pinocchio”

Cele mai bune costume: “Ma Rainey’s Black Bottom” (Ann Roth) – câştigător, “Emma”, “Mank”, “Mulan”, “Pinocchio”

Cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”, interpretat de H.E.R.) – câştigător, “Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7”), “Húsavík” (“Eurovision Song Contest”), “Io Si (Seen)” (“The Life Ahead”), “Speak Now” (“One Night in Miami”)

Cea mai bună coloană sonoră: “Soul” – Trent Reznor, Atticus Ross & Jon Batiste – câştigător, “Mank” – Trent Reznor & Atticus Ross, “Da 5 Bloods” – Terence Blanchard, “Minari” – Emile Mosseri, “News of the World” – James Newton Howard

Design de producţie: “Mank” – câştigător, “The Father”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “News of the World”, “Tenet”

Cel mai bun scurtmetraj live-action: “Two Distant Strangers” – câştigător, “Feeling Through”, “The Letter Room”, “The Present”, “White Eye”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “If Anything Happens I Love You” (Netflix) – câştigător, “Burrow” (Disney Plus/Pixar), “Genius Loci” (Kazak Productions), “Opera” (Beasts & Natives Alike), “Yes-People” (CAOZ hf. Hólamói)

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Colette” – câştigător, “A Concerto Is a Conversation”, “Do Not Split”, “Hunger Ward”, “A Love Song for Latasha”.

Ediţia de anul acesta este a patra din istoria evenimentului care are loc fără un prezentator principal.

Premiile vor fi anunţate, între alţii, de Angela Bassett (actriţă nominalizată la Oscar pentru ”What’s Love Got to Do With It”), Halle Berry (actriţă premiată pentru ”Monster’s Ball”), Bong Joon Ho (regizor premiat pentru ”Parasite”), Don Cheadle (actor nominalizat pentru ”Hotel Rwanda”), Bryan Cranston (actor nominalizat pentru ”Trumbo”), Laura Dern (actriţă premiată pentru ”Marriage Story”), Harrison Ford (actor nominalizat pentru ”Witness”), Regina King (actriţă premiată pentru ”If Beale Street Could Talk”), Marlee Matlin (actriţă premiată pentru ”Children of a Lesser God”), Rita Moreno (actriţă premiată pentru ”West Side Story”), Joaquin Phoenix (actor premiat pentru ”Joker”), Brad Pitt (actor premiat pentru ”Once Upon a Time in…Hollywood”), Reese Witherspoon (actriţă premiată pentru ”Walk the Line”) şi Zendaya (protagonista ”Malcolm & Marie”).

Evenimentul are loc la Union Station, gară din Los Angeles unde a fost amenajat un spaţiu special, dar şi la Dolby Theatre din Hollywood.

Gala Oscar 2021 are estetica unui film, este transmisă în 24 de cadre pe secundă şi cu un format panoramic, fiind folosite încadrări similare unei filmări şi nu unui program de televiziune, şi, potrivit producătorilor, vor fi ”trei ore de divertisment” bazate pe ”optimism” şi ”onestitate”.

Pentru că ceremonia este tratată ca o producţie de film, celor care apar în faţa camerelor nu le este cerut să poarte mască. Toţi participanţii au fost testaţi pentru Covid-19 de mai multe ori înaintea galei.

Covorul roşu a fost anul acesta ”mult redus” şi organizatorii au decis ca publicul să fie format din maxim 170 de persoane. În avanpremiera ceremoniei, au fost interpretate toate piesele nominalizate la categoria ”cel mai bun cântec original”. Fundalul muzical al ceremoniei este asigurat de Questlove, ales director muzical al evenimentului.

Lungmetrajul ”Mank” al lui David Fincher, cu Gary Oldman în rol principal, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar 2021, zece, însă ”Nomadland” al lui Chloe Zhao, cu Frances McDormand în centru, cu opt selecţii, este favorit.

Pentru prima dată în istoria galei, două femei au fost nominalizate pentru regie: Emerald Fennell (“Promising Young Woman”) şi Chloé Zhao (“Nomadland”). Astfel, până în prezent, doar şapte cineaste au obţinut o astfel de selecţie.

Zhao a devenit a doua femeie din istoria galei premiată cu Oscar pentru regie, după Kathryn Bigelow (”The Hurt Locker”), şi este prima femeie de culoare care obţine această recunoaştere.

Chadwick Boseman a fost nominalizat pentru rolul din ”Ma Rainey’s Black Bottom”. El este al şaptelea actor selectat postum.

Cu ”Nomadland”, Frances McDormand a devenit prima actriţă dublu nominalizată – pentru interpretare şi în calitate de producător.

În ceea ce o priveşte pe Glenn Close, a fost nominalizată de opt ori la Oscar, însă nu a câştigat niciun trofeu până în prezent. Acum ea a fost selectată pentru rolul din ”Hillbilly Elegy”.

Trofeele speciale ”Jean Hersholt” sunt acordate anul acesta cineastului şi antreprenorului Tyler Perry şi Motion Picture & Television Fund (MPTF). Este prima dată când o organizaţie primeşte această distincţie. Hersholt a fost 18 ani preşedintele ei, din 1938 până la moartea sa, în 1956.

Netflix a obţinut 35 de nominalizări, între care pentru “Pieces of a Woman”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “The Trial of the Chicago 7” şi “Crip Camp”, documentar despre drepturile persoanelor cu dizabilităţi, realizat cu sprijinul Higher Ground, companie fondată de fostul preşedinte Barack Obama şi soţia lui. Serviciul de streaming a primit anul trecut 24 de selecţii la Oscar.

O producţie românească se află acum pentru prima dată în rândul nominalizaţilor – ”colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este candidat la două categorii: ”cel mai bun lungmetraj documentar” şi ”cel mai bun lungmetraj internaţional”.

La categoria „lungmetraj internaţional” este selectată şi drama ”Quo Vadis, Aida?” (Bosnia şi Herţegovina), co-producţie cu participare românească.

Ultimele predicţii realizate de publicaţia de specialitate Variety dădeau ”colectiv” cu şansa a doua pentru ”cel mai bun lungmetraj documentar”, după ”My Octopus Teacher”, la fel şi pe ”Quo Vadis, Aida?” la categoria ”lungmetraj internaţional”, după ”Another Round”.

Aceste predicţii au fost confirmate de AMPAS, astfel că documentarul a ratat şansa de a deveni primul film românesc premiat cu Oscar, însă, desigur, rămâne în istorie ca prima producţie autohtonă selectată vreodată.

Academia americană de film (AMPAS, Academy of Motion Picture Arts and Sciences) are aproximativ 10.000 de membri – artişti, cineaşti şi directori din industrie. Anual, organizaţia acordă trofeele Oscar (nume oficial: Academy Award of Merit), prin care recompensează excelenţa în cinematografie, şi susţine iniţiative prin care sunt promovate arta şi ştiinţa filmului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *