Felix de Laet sau Lost Frequencies așa cum este el cunoscut publicului larg a urcat pe scenă în ultima zi de Untold. Dj-ul belgian a participat și la o conferință de presă în care, extrem de relaxat și de sociabil a vorbit despre proiectele sale. Acesta a dezvăluit faptul că în curând va lansa un remix la care a avut doar cinci zile timp de lucru și de care este foarte încântat.
Bineînțeles că de la concert nu putea lipsi celebra piesă ,,Reality”:
Anul trecut dj-ul a fost pentru prima dată în România cu ocazia primei ediții a festivalului. ,,A fost minunat, mi-a plăcut, abia aștept să fiu din nou pe scenă!”, a spus el la conferința de presă.
De asemenea, acesta a mai declarat că în octombrie va scoate primul său album și că e uimit de cât de repede a crescut ca dj:
,,Acum țin concerte în jurul întregii lumi, iar asta îmi menține mintea deschisă. Întâlnesc foarte multe persoane, înțeleg mai bine cum se întâmplă totul în lumea muzicii. Într-un an am crescut foarte mult!”
Întrebat fiind care ar fi sfatul pe care l-ar da unui tânăr care vrea să ajungă dj, Felix de Laet a spus:
,,Eu mă inspir din mai multe locuri, nu-mi place să rămân setat pe o singură nișă muzicală. Împrumut de la fiecare câte ceva ce îmi place și încerc să adaptez acel lucru în show-ul meu. Sfatul ar fi să facă exact ceea ce le place, se va merita cu siguranță!”
2 răspunsuri
vaaaai, imi pare rau ca am ratat Lost Frequencies, dar NU AM MAI PUTUT de oboseala si de picioare 🙂 superb!
Puteai sta pe stadion, pe scaun si te ridicai din cand in cand. Nu sunt fan al acestei muzici dar a fost f bun copilul.