Prima atestare a localității romane Napoca a fost descoperită în comuna Aiton, județul Cluj. Cei care credeau că la Cluj-Napoca s-au înșelat, se arată pepagina de facebook SeptemCastra, pagină de istorie.
”Copia miliarului de la Aiton, în curtea școlii din localitate. Miliarul a fost descoperit în 1758 și… s-a pierdut. Din fericire, a fost desenat, înainte de a dispărea. Textul este prima atestare a așezării romane Napoca și la el fac referire indicatoarele actuale de la intrarea în Cluj(-Napoca): „Imp(erator)/ Caesar Nerva/ Traianus Aug(ustus)/ Germ(anicus) Dacicus/ pontif(ex) maxim(us)/ (sic) pot(estate) XII co(n)s(ul) V/ imp(erator) VI p(ater) p(atriae) fecit/ per coh(ortem) I Fl(aviam) Vlp(iam)/ Hisp(anam) mil(liariam) c(ivium) R(omanorum) eq(uitatam)/ a Potaissa Napo/cam / m(ilia) p(assuum) X”.
Clarificare: un miliar era o bornă care indica distanța pe drumurile romane. În cazul de față, indica distanța dintre Potaissa și Napoca.. Nu înseamnă că Napoca se afla la Aiton!
Clujul Cultural vă explică cum a apărut denumirea de Cluj-Napoca.
Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist al României, a dat un decret în anul 1974 prin care lipea denumirea Napoca de Cluj. Așa a ajuns municipiul să se numească Cluj- Napoca. Decizia s-a luat în urma unei raport făcut de istoricii vremii, mulți apropiați ai regimului comunist. Pe de altă parte, Clujul e plin de vestigii romane acoperite apoi de stratul medieval. O încercare de renunțare la numele Napoca, a unor civici clujeni, a eșuat, procedura de schimbare a numelui unui oraș fiind atât de complicată încât e aproape imposibilă. Ar necesita un referendum local și sute de mii de semnături și din alte….județe, conform legii de schimbare a denumirii. Inițiatorii s-au lăsat păgubași.

Acum ceva timp, activiștii civici au presat primăria să pună plăcuțe bilingve la ieșirea din oraș. Primăria a acceptat să le instaleze după un proces în instanță cu ”civicii” pe tema plăcuțelor dar a pus în cele din urmă tăblițe trilingve plus una în latina, exact cu mesajul de la …Aiton.



