Piesa centrală a expoziţiei „Zei şi Muritori din Egiptul Antic”, care a fost deschisă vineri la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), este o mumie umană în sarcofag de lemn pictat, descoperită la Gamhud, în Egiptul de Mijloc. Artefactul a fost restaurat şi supus unor investigaţii de imagistică medicală, anunţă MNIT. Expoziția este urmarea unui proiect finalizat și finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA. Perioada de desfășurare a proiectului: februarie 2020 – septembrie 2022 iar valoarea contractului: 615.547,61 LEI (128.719,10 EURO).
Expoziția va fi deschisă timp de cinci ani la MNIT și va funcționa în orarul clasic al muzeului.

Încă din Antichitate, pentru restul lumii, Egiptul a reprezentat mereu un alt univers, iar anticii i-au descris pe egipteni ca fiind cel mai religios popor de pe pământ.
Expoziția etalează piesele donate Muzeului Ardelean în 1909, de cel care le-a descoperit, un aristocrat maghiar stabilit la Cairo.Exponatele se grupează în trei categorii – obiecte votive, obiecte de uz cotidian și obiecte funerare.
Vizitatorii vor putea afla lucruri interesante despre tehnicile de mumificare și despre rolul mumificării în credințele egiptenilor. Filmul documentar ilustrează fiecare etapă din derularea proiectului, interviurile cu specialiștii oferind informații importante despre piesele expuse. Acestea ilustrează o istorie de peste 2.000 de ani, interval în care egiptenii şi-au îmbălsămat şi înmormântat defuncţii astfel încât să-şi continue viaţa şi în lumea ,,de dincolo’’.

”Pentru a fi pregătite pentru expunere, cele 49 de artefacte au fost supuse procedurilor de conservare şi restaurare, iar mumia umană, împreună cu organe umane mumificate şi animale mumificate au fost supuse şi unor investigaţii de imagistică medicală, proceduri care au dus la obţinerea unor rezultate extrem de interesante, ce vor fi dezvăluite în premieră, în cadrul expoziţiei.”, a explicat muzeograful Eugenia Beu Dachin, curator al expoziției.

Foto: Clujul Cultural
TARIFE DE ACCES PENTRU VIZITAREA EXPOZIŢIILOR
Adulți: 10 lei/persoană
Pensionari: 5 lei/persoană
Elevi, studenți, persoane adulte cu handicap mediu sau ușor, posesori card „Euro 26”: 2,5 lei/persoană
Acces gratuit pentru:
- delegații oficiale, delegații cu caracter cultural;
- angajați ai rețelei muzeale, ai Ministerului Culturii și ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii;
- copii preșcolari cu vârsta de până la 7 ani;
- copii cu vârsta de până la 18 ani cu nevoi speciale sau cu handicap, precum și persoanele însoțitoare ale acestora;
- copii cu vârsta de până la 18 ani cărora li se aplică măsuri sociale de protecție;
- adulți cu handicap grav sau accentuat, precum și persoanele însoțitoare ale acestora;
- copii în vârstă de până la 18 ani, pe perioada vacanțelor;
- elevi și studenți cetățeni români din afara granițelor țării, care beneficiază de bursă din parteastatului român;
- posesori ai cardului „Euro 26”, cu vârsta de până la 30 de ani, în data de 26 a lunii; atunci când data de 26 este într-o zi când muzeul este închis pentru public, gratuitatea se acordă în ziua lucrătoare imediat următoare;
- posesori ai cardului ICOM
- pensionari din rețeaua muzeală, posesori de adeverințe/legitimații pentru acces gratuit;
- veteranii de război şi văduvele de război
- studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în grupuri organizate
- pentru toate categoriile de vizitatori în prima zi de duminică a lunii
- Pensionarii beneficiază de acces gratuit în fiecare zi de miercuri (orar 12.00-18.00)
- Plata se poate face numerar sau cu cardul