Firma din Viena a construit 48 de teatre în întreaga Europă!
”Cel mai estic punct european atins de firmă a fost Odesa. Ferdinand Fellner (n. 1847, Viena – m. 1916, Viena) este un tipic arhitect al perioadei „Ringstrasse“. Tatăl său, tot arhitect specializat în edificarea de teatre, a construit Teatrul Thalia din Viena. A murit când fiul de-abia îşi începea cariera. În acest fel, Ferdinand-junior a trebuit să preia de foarte tânăr firma tatălui său. Hermann Helmer s-a născut la Hamburg în 1849, trăind, la Viena, până în 1919. A urmat şcoala de meserii ca pietrar, făcând şi studii de desen. În 1868 a intrat ca desenator în firma lui Fellner, iar în 1873 întemeiază firma „Fellner şi Helmer“, ce va fi numită de către Wolfgang Ludwig „Fabrica de teatre”. După moartea celor doi arhitecţi asociaţi, firma, deja cu renume mondial, a fost preluată de către fiul lui Helmer. Dar, la începutul anilor ’20, epoca de aur a teatrelor deja trecuse. Firma a fost închisă în 1920”, a scris specialistul Virgil Pop.
”La sfârşitul secolului al XIX-lea, Clujul este şi el într-o mare refacere arhitecturală. Clujul va primi funcţiuni urbane noi, care vor fi utilate cu clădiri corespunzătoare: Universitatea, Clinicile universitare, şcoli, licee, muzee. Se vor face restructurări urbane, se vor demola fortificaţiile medievale căzute în desuetudine. Arhitectul Lajos Pákey se va alătura efortului de modernizare a oraşului. Stilul arhitectural predominant va fi cel al eclectismului clasicizant, acompaniat în mai mică măsură de diverse tendinţe istoricizante. La Cluj exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic. Fotografia lui Ferenc Veres din 1859 ni-l prezintă înaintea transformărilor efectuate de către Anton Kagerbauer în 1865. Această clădire e construită ca urmare a unei activităţi teatrale începute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce s-a desfăşurat în casa Rhédey, din P-ţa Unirii nr. 9, colţ cu strada Napoca. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul central al oraşului. Acesta e realizat din lemn şi va rezista doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional (Teatrul Maghiar, înainte de adăugarea foaierului). Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier într-un stil clasicist post-stalinist.
Acestea fiind premisele, şi în Cluj se pune problema construirii unui nou teatru (de altfel, în tinereţe, primarul Clujului, Géza Szvacsina, fusese pasionat de actorie). Alegerea amplasamentului se va face după modelul vienez: adică în locul din imediata apropiere a zidurilor oraşului, scoase deja din uz. În cazul Vienei, acest spaţiu a format faimosul Ring, pe care se vor amplasa toate noile funcţiuni impuse de modernizarea şi emanciparea metropolei. La Cluj se va opta pentru spaţiul fostului târg de vite din apropierea porţii mijlocii. Spaţiul format va avea un aspect oarecum asemănător cu cel al Ring-ului vienez.
În cazul Clujului, asistăm la o intenţie pe care am putea s-o caracterizăm drept incoerenţă urbană. Actuala Piaţă Avram Iancu este strangulată de continuarea străzii numite azi Cuza-Vodă. La fel, şi Piaţa Blaga de astăzi nu este continuată spre nord şi sud, iar piaţa Mihai Viteazu este strangulată de continuarea străzii Bariţiu. Doar Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Ştefan cel Mare – ce de fapt reprezintă o unică configuraţie urbană – au coerenţa de tip vienez a Ring-ului. Din acest motiv, locul va fi ales ca amplasament pentru viitorul teatru.
Atribuirea şi începerea lucrării sunt marcate de tensiunile naţionaliste dintre unguri şi austrieci. Într-un ziar din 1901 se spune că, „la protestul unor clujeni“, teatrul va fi construit după planurile unor arhitecţi maghiari, iar nu după planurile firmei austriece „Fellner & Helmer“. Nu există informaţii despre felul în care s-a ajuns la această situaţie, dar se pare că alegerea firmei vieneze a fost făcută la Budapesta. Lucrurile vor trena oricum, pentru că de-abia la începutul anului 1904 se va face o interpelare în Parlamentul de la Budapesta pentru acordarea proiectării către firma „Fellner & Helmer“. Decizia îi aparţine prim-ministrului ungar, contele István Tisza”, a scris Virgil Pop.
