Filmul ‘Dracula’ în regia lui Radu Jude – premieră mondială, duminică, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno

A 7-a Esenţial

Filmul ‘Dracula’ în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială, duminică, în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Locarno.

Potrivit unui comunicat Safa Film transmis, joi, AGERPRES, premiera mondială va avea loc la Palexpo, de la ora 16:45, în prezența echipei și va fi urmată și de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Următoarele reprezentații sunt programate luni, de la 11:15, la L’altra Sala, și marți, de la ora 21:00, la PalaCinema1.

Echipa filmului care va fi prezentă la Locarno îi va avea în componență pe Radu Jude (regizor, scenarist), Adonis Tanța, Gabriel Spahiu, Oana Maria Zaharia, Andrada Balea (actori), Cătălin Cristuțiu (montaj), Sebastian Zsemlye (editare și design de sunet), Matei Teodorescu (compozitor), Vlaicu Golcea (animație A.I.), Alex Teodorescu (producător), Vlad Semenescu, Ramona Grama, Adina Teodorescu, Ana Gheorghe (producători executivi) și Cristiana Popescu (coordonator de producție).

”Mergem și la Locarno!’ Așa am scris pe Facebook atunci când am aflat vestea. Am minimalizat vestea dintr-o modestie, falsă de altfel. Iar acum mă gândesc puțin un pic la toate eforturile depuse, nu de mine, ci de toți ceilalți, mă gândesc la eforturile imense ale tuturor oamenilor de cinema ale căror filme sunt chemate și aplaudate prin toate locurile importante din lume, la Locarno, la Berlin, la Veneția, la Cannes, la Sarajevo. Și mă mai gândesc la lipsa de considerație față de cultură, artă și educație a politicului de la noi și, prin extensie, a multora dintre noi. Și DA! Mergem la Locarno, o să fie proiecții, duminică seara la Palexpo (2.800 de locuri) și luni dimineața la L’altra Sala (420 de locuri), o să se înghesuie lumea să ne vadă și o să fie multe aplauze. Câțiva totuși, pe lumea asta, mai știu să aprecieze filme’, a spus actorul Gabriel Spahiu, citat în comunicat.

Trailerul filmului va fi lansat în premieră duminică dimineață.

‘Dracula’ este o coproducție România-Austria-Luxemburg, realizată cu sprijinul CNC România, Austrian Film Institute, Film Fund Luxembourg și Creative Europe – MEDIA. Filmul este produs de Saga Film în coproducție cu Nabis Filmgroup, Paul Thiltges Distribution, RT Features, Samsa Film, Bord Cadre Films, Sovereign Films și MicroFILM.

‘Dracula’ va fi lansat în cinematografele din România pe 31 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *