Filmul „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu (foto), a fost nominalizat la premiile Academiei Europene de Film (European Film Awards), cunoscute drept „Oscarurile Europei”, informează un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
În acest an, filmul concurează la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, un premiu dedicat noilor voci care au revoluţionat scena cinematografică europeană, potrivit anunţului oficial al Academiei Europene de Film.
Câştigătorii vor fi stabiliţi în urma voturilor celor 5.000 de membri ai Academiei Europene de Film şi vor anunţaţi în cadrul ceremoniei care vor avea loc în Lucerne, Elveţia, pe 7 decembrie.
„Pentru mine este o realizare la care nu aş fi sperat vreodată, iar pentru cinematografia românească cred că este o veste bună, în sensul în care orice prezenţă la acest nivel ne poate încuraja să continuăm explorarea unor noi teritorii. În cazul de faţă, ‘Anul Nou care n-a fost’ este un film special, o ‘întâlnire’ între gusturile publicului şi cele ale unor critici de specialitate. Cred că este bine pentru ambele părţi că există astfel de filme şi că ajung să fie propuse pentru nişte distincţii atât de importante precum Descoperirea Europeană a anului 2024. Desigur, voi avea emoţii pe data de 7 decembrie, dar oricum ar fi, ce ni s-a întâmplat cu acest film este un cadou nesperat. Şi sunt recunoscător fiecărui spectator care şi-a făcut timp să îl vadă, cât şi, iată, fiecărui critic de film din comitetul de selecţie care l-a propus pentru acest premiu”, a afirmat regizorul Bogdan Mureşanu, citat în comunicat.
Premiile Academiei Europene de Film reprezintă una dintre cele mai înalte recunoaşteri în cinematografia europeană, aducând în lumina reflectoarelor cele mai valoroase şi inovatoare producţii din Europa. O astfel de nominalizare este o recunoaştere a contribuţiei unice a acestui filmul românesc şi a echipei sale la cinema-ul internaţional, confirmând încă o dată faptul că România este un spaţiu de creaţie vibrant, plin de talent şi de poveşti profunde, se arată în comunicat.
Nominalizarea filmului la această distincţie europeană deschide noi perspective asupra poveştii universale pe care o spune, una care rezonează nu doar cu spectatorii români, ci cu întreaga lume, precizează sursa citată.
„Anul Nou care n-a fost” rulează în continuare în mai multe cinematografe din România, fiind deja achiziţionat pentru distribuţie în Franţa, Belgia, Ţările de Jos, Luxemburg şi Grecia.
Din distribuţia filmului fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeş, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma.
„Anul Nou care n-a fost” a fost realizat în coproducţie cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) şi în asociere cu Chainsaw Europe. Ada Solomon, Viorel Chesaru, Vanja Kovacevic sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca şi Adriana Bumbeş sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.