Universul este pentru câteva zile mai aproape de noi. Expoziția de astronomie organizată la Casa Tranzit are menirea de a dezvălui clujenilor toate dilemele Universului și de a explica pe îndelete partea nevăzută sau mai puțin accesibilă a spațiului cosmic.
Expoziția se află la cea de-a 4-a ediție și descrie publicului sistemul solar, galaxiile, nebuloasele, povești spuse prin intermediul fotografiilor, planșelor sau machetelor. Pe lângă acestă parte strict informativă, expoziția prezintă o colecție impresionantă de instrumente astronomice, de la cele care datează din secolele precedente până la cele de ultimă generație.
,,Aceste obiecte fac parte din colecția personală a membrilor Asociației Astrononice Andromeda sau aparțin Observatorului astronomic al Universității Babes-Bolyai”, afirmă directorul Tranzit Cluj, Attila Tordai-S.
De asemenea, în cadrul expoziției a fost improvizat și un planetariu, obiectiv pe care de foarte mult timp membrii Societății Astronomice și-au dorit să-l realizeze. Un astfel de proiect, mai ales pentru că este primul de acest gen din Cluj-Napoca, a tras un public vast și variat ca vârstă, cei mai interesați fiind totuși copiii.
,,Oamenii care vin aici sunt foarte uimiți de aceste instrumente și se miră când află că sunt destul de accesibile ca preț și că acest hobby este la îndemâna oricui”, povestește directorul Tranzit. Tot acesta afirmă că prețul unui telescop pornește de la 900 de lei și că nu ar fi imposibil ca cei pasionați să transforme această pasiune într-o preocupare reală. Scopul acestei expoziții este acela de a familiariza publicul cu una dintre cele mai dilematice laturi ale științei, mai ales în contextual actual, când lumea nu mai acordă atât de multă atenție științei, artei, culturii, în general, după cum declară Attila Tordai-S.
Inițiativa acestui proiect a aparținut directorului Tranzit Cluj, în colaborare cu membrii Societății Astronimice Andromeda, amatori ai acestei științe și a căror mare pasiune este astronomia. Venind din diverse domenii de activitate, membrii acestei societăți alcătuiesc lucrări de cercetare în numele acestui domeniu, fără a obține astfel un profit.
,,Există foarte mulți amatori astronomi care desfășoară activități de acest fel și, dincolo de faptul că este un hobby frumos, are și o utilitate”, afirmă directorul Tranzit, în calitate de organizator al acestei expoziții.
Expoziția se desfășoară în perioada 10-17 mai, în sediul Tranzit Cluj. Planetariul este deschis în permanență pe durata expoziției, fiind cel care spune în mod interactiv povestea a tot ceea ce ne înconjoară. Clujenii de toate vârstele sunt așteptați să ia parte la lecția inedită de astronomie oferită în cadrul proiectului ,,Descoperă Universul”.
Foto și text de Oana Vîlcan,
colaborator Clujulcultural.ro,
student, an 1, UBB