Drumul prin Europa și spre tine însuți. Aventurile poetului Gabriel Bota (partea întâi)

Carte Esenţial

8 etape, 751 kilometri parcurși pe bicicletă până acum, zeci de locuri vizitate.

Nu, nu e vorba de Turul Franței, ci de poetul clujean Gabriel Bota și al său proiect „READ & RIDE”, care promovează lectura și Festivalul Internațional de Carte „Transilvania” (FICT).

Gabriel Bota, director artistic al FICT, a plecat într-o călătorie aventuroasă de 5.000 de kilometri cu bicicleta și își propune să traverseze 10 țări: Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Olanda, Belgia, Franța și Spania.

A ajuns la porțile Pragăi !

Bota e un tip ambițios, chiar freaky pe alocuri. Să îți lași acasă soția și pe Sibel, frumoasa fetiță de abia 8 luni și să faci aventura asta, spuneți și voi dacă nu e o nebunie? Dar Gabriel Bota nu e doar absolvent de filosofie, nu e doar fost manager regional al Orange, ci și un ciclist redutabil. Și un tip cu spirit de aventură, unul mare pentru că pentru acest proiect chiar trebuie să ai așa ceva.

Așa că pe 2 iulie s-a suit în șa, și-a pupat familia și de la Oradea a șters-o pe drumurile colbuite ale Europei, în aventura vieții sale.

Totul despre tur pe pagina sa de facebook.

 

Gabi Bota, Wmicuța Sibel și soția lui, la plecare, pe 2 iulie. Foto arhiva GB.

Artand, Szolnok, Budapest, Bratislava, Viena, Praga și multe alte localități interesante prin care Bota a trecut, a locuit în cort, a mâncat, a dormit. La Budapesta a băut o cafea cu actorii Vlad Ivanov („4,3,2”, „Câini@) și Levente Molnar („Fiul lui Saul”), aflați la filmări. Peste tot lumea l-a ajutat, străini, români, nu contează.

Nu e totul roz. I s-a spart un cauciuc, s-a tăiat la picior. Dar a răzbit.

Și a ajuns la Porțile Pragăi. Unde, după o vizită la casele omagiale ale scriitorilor cehi Hrabal și Kafka vine rândul celebrelor halbe cehești, mai pe seară. Viața trebuie trăită la maximum, pare să ne spună Gabi.

Gabi Bota și magica sa bicicletă. Foto GB.

Ajutați aventura lui Bota

Celor interesați să susțină acest proiect le punem la dispoziție un cont deschis la Banca Transilvania, în care pot face donații începând cu suma de 1 Euro: RO75BTRLRONCRT00N2244203.

READ & RIDE este un proiect ce se desfășoară sub egida Festivalului Internațional de Carte Transilvania și este susținut de Rondocarton, I Love Cluj și Puremotion.

 

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania va avea loc în perioada 3-8 octombrie 2017, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *