Filmul documentar „În Spatele Cortinei”, regizat de Bogdan Mustață, după un scenariu de Alin Mureșan va fi proiectat pe data de 27 ianuarie, ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, sala Ioan Muslea, Cluj-Napoca. Discuţiile pe marginea subiectului filmului vor continua în aceeași seară, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Proiecția documentarului va fi reluată, marți, 28 ianuarie, ora 21:00, la The Soviet, strada Georges Clemenceau, numărul 2, Cluj-Napoca.
Documentarul de 50 de minute punctează, pe de o parte, principalele etape ale cuceririi puterii de către Partidul Comunist în perioada 1945-1947, cu sprijinul decisiv al Uniunii Sovietice şi al Armatei Roşii, iar pe de altă parte creionează dimensiunile represiunii de la sfârşitul deceniului V. Informaţiile sunt oferite atât de cercetători ai trecutului recent, cât și de mărturiile unor partizani şi foşti deţinuţi politici, ca Radu Ciuceanu, Nicolae Purcărea ori Dinu Zamfirescu. Pe lângă mărturiile actuale, filmul va cuprinde și imagini de arhivă, ziare ale epocii şi fotografii inedite.
Documentarul este regizat de Bogdan Mustaţă, care a lansat de curând primul său lung-metraj, Lupu, şi este premiat cu Ursul de Aur de la Berlin pentru scurtmetraj. Autorul scenariului este istoricul Alin Mureşan, producător/scenarist al documentarului Demascarea (r: Nicolae Mărgineanu, 2010) și autor al volumelor Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate (Polirom, 2007/ 2010), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti: 1947-1977 (coeditor, Polirom, 2009), Experienţe carcerale în România comunistă, vol. 1-6 (coeditor, Polirom, 2006-2012)


