La începutul lunii noiembrie, Centrul MCC din Cluj a găzduit o nouă ediție a seriei Transylvania Lectures, având ca temă „Cultura neîncrederii – identitate colectivă în România?”. Evenimentul i-a adus în fața publicului pe dr. Radu Umbreș, antropolog la SNSPA, și pe dr. Cătălin Augustin Stoica, sociolog și profesor universitar la SNSPA, într-un dialog moderat de Alexandra Damian, expert în comunicare și manager de proiect al Mathias Corvinus Collegium.
O societate a suspiciunii
Neîncrederea pare să fi devenit una dintre trăsăturile definitorii ale societății românești contemporane. Dar cum am ajuns aici și ce mai putem face pentru a reconstrui încrederea?
„În primul rând, încrederea e percepută ca un lubrifiant necesar cooperării interumane”, a explicat dr. Cătălin Augustin Stoica, amintind una dintre definițiile propuse de sociologul american Mark Granovetter: „A avea încredere în cineva înseamnă convingerea că acea persoană nu va acționa împotriva intereselor noastre, deși ar avea de câștigat dacă ar face-o.”
În România, această încredere este însă distribuită inegal: oamenii au încredere în familie, rude și prieteni, dar mult mai puțin în ceilalți membri ai comunității sau în instituții. Expertul a prezentat rezultatele cercetării internaționale TruedDem, desfășurată între 2023 și 2025, care a evaluat în 24 de state membre ale Uniunii Europene atitudinile cetățenilor față de democrație, precum și nivelurile de încredere în cadrul comunităților.
„A avea încredere înseamnă a fi vulnerabil”
Antropologul Radu Umbreș, autorul volumului „Neîncrederea. Cum funcționează România profundă”, a vorbit despre mecanismele culturale și istorice care alimentează acest fenomen: „A avea încredere înseamnă a fi vulnerabil. Înseamnă a avea așteptarea că cineva, când ar putea să–ți facă rău, nu o va face.”
El a explicat că neîncrederea nu este un defect național, ci o strategie de adaptare: „Starea constantă a societăților umane, de-a lungul timpului, a fost cea de suspiciune. Într-un fel, enigma nu e de ce suntem neîncrezători, ci cum au ajuns unele societăți să aibă o încredere atât de ridicată.”
În viziunea lui Umbreș, familia rămâne „celula de protecție a individului” într-o lume în care instituțiile au fost, istoric vorbind, mai degrabă prădătoare decât protectoare.
Neîncrederea în cifre, sondaje și autoritate
Discuția a atins și un punct sensibil: felul în care neîncrederea se manifestă în raport cu știința, presa și sondajele de opinie. Dr. Stoica a explicat percepțiile publice asupra sondajelor: „E o teorie statistică în spate care arată că se poate. Dar oamenii citesc rezultatele prin lentila propriului partizanat politic: dacă sondajul arată bine pentru favoritul meu, e bun; dacă nu, e manipulare.”
O parte amplă a discuției a fost dedicată relației dintre neîncredere și proliferarea teoriilor conspirației. „Doar ceilalți au teorii ale conspirației. Noi avem adevărul, ceilalți sunt manipulați.”, a intervenit Umbreș, referindu-se la percepția pe care o avem unii despre ceilalți atunci când ne raportăm la teoriile conspirației. El a arătat că aceste credințe nu sunt neapărat semne de ignoranță, ci „semnale politice în jurul cărora oamenii se strâng”: Oamenii care cred în conspirații nu cred neapărat pentru că sunt prost informați, ci pentru că neîncrederea îi unește, iar suspiciunea devine un liant social.
Sociologul Stoica a completat: „În comunism, trăiam prin zvonuri. Când nu mai ai încredere în ce vine din sfera oficială, încerci să-ți definiezi realitatea.”
Social media – o rețea globală de neîncredere
Participanții au discutat și despre rolul rețelelor sociale în accentuarea polarizării: „Fiecare dintre noi umblăm în buzunar cu câte un studio de televiziune”, a remarcat Stoica. Deși platformele ne-au apropiat, ele „ne-au și atomizat”: activismul online oferă iluzia participării, dar inhibă implicarea reală – „am dat like, deci mi-am făcut datoria civică”.
Legat de identitatea colectivă, Stoica a explicat: „România nu e un bloc omogen. Avem diferențe regionale, istorice, culturale. Noțiunea de popor sau identitate colectivă e o construcție socială și politică, folosită uneori pentru a justifica stereotipuri și inegalități.”
Reconstruirea încrederii, un proiect colectiv
Spre final, cei doi invitați au oferit un mesaj de speranță. „Încrederea s se câștigă în picături de apă și se pierde într-un ocean. Dar fiecare experiență bună adaugă o cărămidă în zidul încrederii”, a spus Umbreș.
Reconstrucția începe de jos, din comunitate: din vecinătate, din cooperare, din mici acte de corectitudine cotidiană. Nici țările cu cele mai ridicate niveluri de încredere socială, ca Norvegia sau Finlanda, nu s-au născut societăți bazate pe încredere. Au devenit astfel prin practică și experiențe repetate de cooperare.
Cultura neîncrederii nu este o condamnare, ci o provocare colectivă. România nu duce lipsă de oameni buni, ci de contexte care să-i facă să colaboreze. După cum spunea Umbreș: „Poate că neîncrederea nu e o boală, ci o reacție rezonabilă la o istorie complicată.” Dar tocmai de aceea, reconstruirea încrederii devine cel mai important proiect al viitorului.
Mathias Corvinus Collegium își dorește să încurajeze dialogul, diversitatea de idei și să ofere un spațiu de dezbatere deschis și gratuit pentru membrii comunității clujene. De asemenea, oferă sprijin pentru peste 2500 de tineri talentați din Transilvania, prin programe și traininguri gratuite, care completează studiile școlare și prin evenimente publice în limba engleză, română, maghiară și germană. Mai multe detalii despre MCC și evenimentele sale publice găsiți pe pagina mcc.ro/ro.
