Da, Da” la Cluj – expoziție în spirit dadaist deschisă publicului timp de două ore

Special Vizual

Expoziția “Da, Da”, care cuprinde lucrări semnate de studenți ai Universității de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, va fi vernisată miercuri, 15 iunie, de la ora 18, la galeria clujeană Atelier Patru. Expoziția va fi deschisă publicului doar în ziua vernisajului, între orele 18 și 20.

Evenimentul marchează 100 de ani de la nașterea mişcării dadaiste și cuprinde lucrări semnate de Cătălin Bezgyek, Ruth Borgfjord, Teodora Dima, Diana Gătej (Vick), Vlad Hurgoiu, Andreea Medrea, Oana Onose, Carina Someșfălean, Carla Timoc, Diana Toma și Cristina Vaipan, studenți în anul II la secția Foto-Video-Procesare computerizată a Imaginii, UAD Cluj-Napoca. Lucrările reprezintă tema de semestru pentru materia opțională Mixed Media.

colaj_teme

“Tema a constat în crearea unui poem dada pe care apoi să îl ilustreze printr-o lucrare în spiritul dadaist. În realizarea temei studenții au fost îndrumați și sfătuiți, însă am încercat să îi las să se exprime liber, fără șabloane, tipare”, detaliază asistentul universitar Irina Dumitrașcu Măgurean, coordonatorul temei la optionalul Mixed Media și curatorul expoziției.

“Lucrările sunt realizate cu tehnică mixtă, colaj, intervenție cu desen/culoare și obiect introduse în lucrare. Ele diferă ca spirit și gen în funcție de personalitatea studentului, sunt lucrări originale. Fiecare student a încercat să-și ilustreze poemul în funcție de cum l-a interpretat și ceea ce i-a transmis. Sunt mulțumită de ceea ce au făcut și pot să spun că am colaborat bine cu ei și au fost receptivi la temă”, conchide Irina Dumitrașcu Măgurean.

Data vernisajului nu a fost aleasă întâmplător: în 15 iunie 1916 a fost lansată revista dadaistă “Cabaret Voltaire”. 

Nici faptul că expoziția va fi deschisă publicului doar câteva ore nu e o întâmplare.

“Dorim ca expoziția să constituie un eveniment în sine, iar vernisajul și finisajul să aibă loc în aceeași seară. Expoziția va fi un eveniment punctual, similar revistei Cabaret Voltaire care a apărut o singură dată”, detaliază curatorul expoziției.


Irina Dumitrașcu Măgurean, specializată în domeniul artei fotografice, trăiește și creează în Cluj-Napoca. Predă la la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și este membru al Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule. Irina a studiat ca bursier în Berlin, Praga, Salzburg și Budapesta. Între expozițiile ei se numără “Zooming” – Berliner Liste, Berlin, “Retratos de Natureza Rumena em Lisboa”, la Muzeul Apei, Lisabona, cu sprijinul ICR, “De aproape” – împreună cu Rie Kuroda (Berlin/Tokyo), Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, „Intro” – instalație, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *