Lansat vineri în cinematografe, Julieta este un film pentru care merită să ieșiți din casă, chiar dacă e să vă amintiți tot de familie și de relațiile uneori inexplicabile între părinți și copii.
„Julieta marchează întoarcerea mea la universul feminin, la cinematografia marilor protagoniste”, declara Almodovar despre ultima sa producție, intrată de vineri și la noi în cinematografe
Filmul este propunerea Spaniei la premiile Oscar din 2017 (și al V-lea film al lui regizorului spaniol nominalizat la Oscar, una dintre propunerile sale fiind și câștigătoare: Todo sobre mi madre). Inspirat de trilogia scriitoarei Alice Munro, Runaway (2004), Pedro Almodovar a achiziționat din 2009 drepturile de ecranizare. Cele trei volume ale trilogiei sunt Chance, Soon şi Silence, iar filmul lui Almodovar trebuia să poarte inițial numele ultimului – în spaniolă Silencio – dar a fost schimbat în ultimul moment pentru a nu se suprapune cu drama istorică cu același nume pe care preconiza s-o scoată în acest an Martin Scorsese.
Înainte să se întâmple aceasta, regizorul spaniol își justifica titlul: Se numeşte „Silencio” pentru că tăcerea e elementul principal care determină cele mai rele lucruri ce i se întâmplă personajului principal feminin.
Întoarcerea la universul feminin, clamată de regizor, nu este doar o vorbă în vânt (sau o reclamă): avem de a face cu un univers complet – chiar dacă dificil de urmărit – în care fiecare detaliu scenic ori întâmplare din plot își au sensul. Dar această (re)întoarcere înseamnă și o îndepărtare de „clasicul” Almodovar, de ironia specifică regizorului spaniol, înlocuită aici cu o insesizabilă melancolie, printre elementele de melodramă care inundă pelicula. Ce schimbare față de Amanții pasageri, ultimul său lungmetraj (în original Los Amantes Pasajeros) lansat în 2013!
Relațiile dintre femei sunt complicate: cu toate alianțele, neînțelegerile sau trădările care intervin, timpul dezvoltă și apoi păstrează între ele o complicitate misterioasă, atavică.
Până la urmă, dacă facem efortul de a urmări traseul aparent ilogic al personajelor și fixurile lor (subliniate, pentru mine, de interpreta menajerei Marian, Rossy de Palma, actriță descoperită de Almodovar într-o cafenea) avem posibilitatea de a face câteva legături și de a ne pricopsi cu mici revelații: Julieta are aceeași atitudine față de părinții săi (nu le poate ierta o vină imaginară, pe care tot ea le-o atribuie), ca și misterioasa ei fiică, al cărei comportament inexplicabil „ține” filmul.
Și soțul său are același comportament față de fosta lui soție, ca și cel al tatălui. Dacă pe ultimul, Julieta-fiica (cea jucată de Emma Suarez) îl blamează, cu primul (cea jucată de Adriana Ugarte) se căsătorește?!
Cu toate alianțele, neînțelegerile sau trădările care intervin între ele, relațiile femeilor dezvoltă și elemente de complicitate melancolică. Personajele par a se mișca pe trasee simetrice, împrumutându-și sensuri unul altuia, simplificând astfel experiența spectatorului.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a concurat alături de Sieranevada și Bacalaureat în competiția principală, regizorul Pedro Almodóvar ajungând astfel la a V-a selecție (și) pentru Palme d’Or. Și cum V pare a fi o cifră care se repetă în cariera sa, n-ar fi exclus să nu fie doar o simplă coincidență…
Marius Oliviu,
colaborator Clujulcultural.ro
