Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Asociația MonyArt’56 Cluj-Napoca, vă invită miercuri, 14 februarie, de la ora 17.00, la lansarea cărții „COPII, CULORI, MUZEE”, apărută la editura Napoca Star, a cărei autoare este Kiss Maria.
Cartea este un ghid de bune practici, care surprinde experiențele trăite, împreună cu un grup de copii preșcolari de la Grădinița de aplicație ,,Dumbrăvioara” a Colegiului Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, în cadrul a două proiecte educaționale coordonate de autoare.

Primul dintre acestea, intitulat ,,Copiii în lumea muzeelor”, a organizat ateliere de creație în cadrul Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Muzeului de Artă Cluj-Napoca și Muzeului Etnografic Poarta de Su’ Feleac, iar cel de al doilea, intitulat ,,Copiii și Artele”, a fost organizat în colaborare cu profesori de ceramică, pictură și design de la Liceul de Artă ,,Romulus Ladea” Cluj-Napoca, oferindu-le micuților participanți o poartă deschisă înspre lumea fascinantă al artei și a conexiunilor acesteia.
Invitați:
Gheorghe Mândrescu – Prof.univ.dr. UBB Cluj-Napoca
Vasile Cioca – Lect. univ. dr. UAD Cluj-Napoca
Gheorghe Căpușan – Colecționar obiecte și porturi populare tradiționale
românești Muzeul Etnografic Poarta de Su’ Feleac
Moderator: Tudor Sălăgean, Director a Muzeului Etnografic al Transilvaniei


