Cum de au fost atraşi de fascism şi legionarism (varianta românească a fascismului), intelectuali de mare calibru, ca Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran dar şi alţii? La această dificilă întrebare, care a dus la sute de studii şi cărţi în ultimii 25 de ani, a încercat să răspundă un istoric într-o conferinţă la Facultatea de Istorie.
„Intelectualii anilor 30 si provocarea fascismului” a fost conferinţa susţinută astăzi la Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate a UBB, de profesorul universitar Florin Muller, de la Universitatea din Bucureşti, profesor specializat pe problematica extremei drepte. Acesta a fost invitatul profesorului clujean Lucian Nastasă-Kovacs.
Profesorul Muller a atacat problema spinoasă a simpatiei pentru legionarism a marilor intelectuali interbelici făcând o distincţie.
„Eu nu judec nici după criteriul moralităţii, nu pot să spun că au greşit sau nu necunoscând complet contextul epocii, şi nici după criteriul justiţiei, mă îndepărtez deci de perspectiva de a stabili tabere bune şi tabere rele. Mă situez într-un relativism cognitiv”, a explicat acesta.
Ce e fascismul în România anilor 30? Pe ce se fundamentează acest curent?
Fascismul se suprapune cu Mişcarea Legionară, arată clar istoricii români şi internaţionali, o arată clar istoricul numărul unu în materie, germanul Armin Heinen, pentru că trăsăturile lui sunt comune cu ale legionarismului: se opune radical spiritului raţionalist, liberalismului, parlamentarismului. Fascismul este o formă de revoltă faţă de decadenţa modernităţii în anii 20 şi se regăseşte în ţări ca Italia, Germania, Ungaria chiar şi Franţa, e explicat profesorul Muller.
Care au fost intelectualii apropiaţi de fascism şi legionarism?
Nae Ionescu, Nichifor Crainic, apoi tânăra generaţie din 1927 compusă printre alţii de Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran au fost numele alese de conferenţiar pentru a exemplifica fascinaţia legionarismului ca şi curent de sorginte fascistă, în România.
Nae Ionescu şi restul au fost totuşi diferiţi de militanţii propriu-zişi, în ciuda unor articole elogioase, multe chiar legionare. Mişcarea Legionară nu avea nevoie neapărat de o justificare intelectuală, spune profesorul. Dar totuşi, cum de au fost aşa de fascinaţi de ea intelectualii interbelici?
Iată pe scurt caracterizările făcute de profesorul Florin Muller, asa cum a inregistrat reporterul clujulcultural.ro:
Nae Ionescu
S-a forjat ca un ideolog al Mişcării Legionare în timp. Iniţial s-a revoltat împotriva filosofiei scolastice. Se defineşte ca oponent radical al parlamentarismului, republicanismului, democraţiei. Propune organicismul de tip ţărănist, resursele reale ale statului, colectivismul neangajat politic. Din 1932-33 începe să critice dur PNŢCD şi pe Iuliu Maniu, tot ce e contractualist. Nae Ionescu nu a fost mereu un antisemit, era conştient de valoarea spirituală a evreităţii. A polemizat chiar cu A.C. Cuza (notoriu antisemit n.r.) şi s-a opus acestuia. În decembrie 1933, după ce premierul I.G.Duca ucide legionari, iar aceştia se răzbundă asasinând-ul la Sinaia, Nae Ionescu se radicalizează. În presă da ca exemplu de formule politice noi, Mişcarea Legionară şi Partidul Comunist. Mai mult, suprapune prigoana legionară cu modul în care Irod a ucis copiii şi încearcă să legitimeze Mişcarea dintr-o perspectivă victimizatoare şi spiritualistă, deculpabilizează Mişcarea ca traiect criminal. Nae Ionescu face tot mai mult o teorie a Căpitanului şi sfârşeşte spunând că legionarii nu au greşit!
Nichifor Crainic
E mai îndepărat de Mişcare ca Nae Ionescu. Critic dur al democraţiei interbelice dar nu s-a identificat cu Mişcarea. Acesta justifică ideologic regimurile antidemocratice. Cunoscător bun al existenţialismului şi misticismului rus.
Mircea Eliade
La sfârşitul anilor 20 şi începutul anilor 30 manifestă un interes destul de acut pentru fascismul italian, discută cu teoreticianul acestuia, Giovanni Gentile, fiind fascinat de Giovanni Pappini, şi el apropiat de acest curent.
Revoltat de prigoana legionară din toamna-iarna lui 33, publică articole în „Axa”, fără a avea tonul unui militant. Se revoltă asuprea clişeelor politice de stânga şi de dreapta. În 38-39 scrie articole de impact. În celebrul „Piloţii orbi” atacă toate minorităţile naţionale, susţinând că sunt vinovate de degenerarea statului român, minorităţi ortodoxe ca ucrainenii şi rutenii dar îi critică şi pe evrei! Articolul îl plasează într-o zonă cuzistă de-a dreptul. Răspunzînd la o anchetă a revistei legionare Bunavestire, cu celebra şi controversata ancheta „De ce cred în biruinţa mişcării legionare”, Eliade adoptă o teorie spiritualistă, susţine profesorul Muller. Să spunem că Eliade a negat că textul a fost scris de el !
Mircea Eliade internalizează un eşafodaj teologic şi o retorică de tip religios ortodox fără a fi un militant.
Emil Cioran
Are o raportare dublă, faţă de naţional socialism şi faţă de Mişcarea Legionară. Cioran caută o revoluţie istorică care să ducă România între marile puteri europene. În cadrul unui şir de articole de la Berlin trimise în ţară, cum ar fi „Revolta sătuilor” Cioran justifică criminalitatea naţional-socialistă, inclusiv Noaptea cuţitelor lungi. Acuză lipsa de „vocaţie şi destin a României”. În 1940, în plin stat naţional legionar, în conferinţa la radio „Profilul interior al căpitanului” susţine că până la venirea lui Zelea Codreanu în politică România a fost o „Sahară populată” !! Este un text extrem de legionar.
La batrâneţe, Cioran s-a dezis de rătăcirile din tinereţe, scoţând din ediţia de după 1989 a volumului „Schimbarea la faţă a României” capitolele dure anti evreieşti şi maghiare.
Constantin Noica
În timpul Statului Naţional Legionar a avut publicistica cea mai legionară! Noica părea rupt total de rădăcinile sale intelectuale, de filosofie, aclamând „Femeia legionară care îl împinge la criminalitate pe Oreste”. Noica tânăr este antipodul intelectualului de la senectute.
