Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, va interpreta, vineri, 11 noiembrie, de la ora 19, Uvertura operei „Euryanthe” de Carl Maria von Weber, Simfonia „Patetica” de Ceaikovski şi Concertul nr. 2 pentru clarinet, tot de Weber, interpretat de solistul Aurelian Băcan.
Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 20 ani, în jur de 600 concerte simfonice, spectacole de operă şi balet, alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus, precum şi diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunis.
Printre orchestrele pe care le-a condus se numără Orchestra Filarmonicii din Moscova, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Filarmonica Naţională a Republicii Belarus din Minsk şi cea a Republicii Moldova, Orchestrele Filarmonicilor din Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Braşov, Sibiu, Bacău, Ploieşti, Craiova, Botoşani, Satu Mare, Orquesta de Extremadura (Spania), Pori Sinfonietta (Finlanda), Owensboro Symphony, Great Falls Symphony şi Ohio University Symphony Orchestra (SUA), Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg (Rusia), Teatrele de Operă şi Balet din Chişinău, Harkov şi Dnepropetrovsk (Ucraina).
Aurelian Băcan şi-a început educaţia muzicală la vârsta de şase ani, cu studiul acordeonului. Patru ani mai târziu, s-a reorientat către clarinet, urmând cursurile Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, iar nivelul ridicat atins i-a adus numeroase premii, precum şi o bogată activitate interpretativă. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa profesorului Ioan Goilă, unde a urmat şi specializarea Compoziţie, sub îndrumarea profesorului Adrian Pop.
A obţinut Premiul I la Concursul de Compoziţie „Alexandru Zirra” (Iaşi, 2010), Marele Premiu la Concursul de Compoziţie „Liviu Comes” (Cluj-Napoca, 2009), Premiul I la Concursul Internaţional „Saverio Mercadante”, în compania trioului Axis Mundi (Bari, 2008), Premiul I la Concursul Naţional de Muzică şi Coregrafie (Braşov, 2003), Premiul III la aceeaşi competiţie (Botoşani, 2002), Premiul III la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală (Tulcea, 2002), Premiul II la acelaşi concurs (2001) şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală (Brăila, 2000).
Activitatea sa solistică şi camerală cuprinde concerte în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, a Orchestrei Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a Orchestrei Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, a Orchestrei Române de Tineret, precum numeroase recitaluri în ţară şi străinătate, al căror repertoriu se axează îndeosebi pe creaţia secolelor XX şi XXI.
Bilete:
Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
25 lei preţ întreg / concert
13 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!