Clujeanca Hegedüs Csilla, noul ministrul al Culturii!

Categorii: Esenţial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi seară, decretele privind numirea lui Mihnea Motoc în funcţia de ministru de Externe şi a lui Hegedüs Csilla ca ministru al Culturii, ceremonia de depunere a jurământului urmând să aibă loc miercuri, după publicarea decretelor în Monitorul Oficial.

Preşedintele Băsescu a semnat, marţi, decretul prin care se ia act de demisia lui Teodor-Viorel Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

csilla-hegedus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, preşedintele a semnat decretul prin care se numeşte Mihnea-Ioan Motoc în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, preşedintele a semnat, marţi, decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului Hegedüs Csilla, ministru al Culturii şi viceprim-ministru.

Hegedüs Csilla, mermbru UDMR este preşedinta Fundaţiei Transilvania Trust, care restaurează Palatul Banffy de la Bonţida!

„La data prezentului decret încetează efectele Decretului nr. 619/2014 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 741 din 10 octombrie 2014. Ceremonia de depunere a jurămintelor de învestitură va avea loc miercuri, 19 noiembrie a.c., după publicarea decretelor în Monitorul Oficial” , se arată în comunicat.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunat anterior că Csilla Hegedus, secretar de stat în Ministerul Culturii, este propunerea Uniunii pentru conducerea ministerului.

Tot marţi, premierul Victor Ponta a anunţat că ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, va fi propus ca ministru al Afacerilor Externe, el precizând că, tot marţi, va propune şi un nou ministru la Cultură, el îndeplinind în acest moment atribuţiile de ministru interimar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.