Clarificări privind modalitatea de acces la Palatul Bánffy de la Răscruci

Actualitate Esenţial

Referitor la anumite situații, reflectate și în presă, în care se reclama modalitatea de acces la obiectivul Palat Bánffy din localitatea Răscruci, în baza unei programări prealabile, facem următoarele precizări:

Aprobarea prealabilă nu se referă la vizitatorii individuali.

Aceasta este necesară pentru grupuri sau pentru activități programate a se desfășura în incinta obiectivului, cum ar fi sesiuni de fotografii cu ocazia anumitor evenimente – nunți, absolvire, prezentări de modă, filmări diverse, emisiuni sau evenimente organizate de către instituții sau entități – simpozioane, manifestări, evenimente din cadrul unor festivaluri, etc.

Acest gen de activități necesită o aprobare prealabilă, în vederea realizării unei programări, pentru a se evita suprapunerile și aglomerarea obiectivului. Reamintim că pentru accesul și vizitarea palatului nu sunt permise grupuri mai mari de 15 persoane odată, acestea fiind însoțite obligatoriu de personalul desemnat de către Consiliul Județean. În cazul grupurilor mai mari, acestea vor fi împărțite în grupuri care să îndeplinească această condiție. Aceste condiționări au fost adoptate pentru a putea oferi atât vizitarea obiectivului, cât și conservarea și protejarea acestuia, unele spații, cum ar fi etajul, nepermițând prin natura construcției accesul grupurilor mari.

 Palatul primește vizitatori de șase luni, permițând intrarea pentru toată lumea. Principala problemă întâmpinată în administrarea autonomă a acestui obiectiv  este lipsa de personal, ca urmare a blocării de către Guvern a posturilor din sistemul public. Consiliul Județean a transmis un Memorandum în atenția acestuia pentru rezolvarea situației. Până la ocuparea posturilor din departamentul specializat, administrarea este realizată de către personalul existent din aparatul propriu, în baza unor detașări temporare. Ca urmare a acestor situații se impune un set de proceduri, provizorii, care să reglementeze administrarea acestui obiectiv, în condițiile asigurării accesului publicului. În cazul aprobării activităților care implică grupuri, coordonarea se va asigura de către președintele Consiliului Județean, sau de către unul dintre vicepreședinți, mandatați de către acesta.

Regretăm confuzia creată, încercând să îndreptăm eroarea de comunicare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *