Site-ul Clujulcultural.ro a inaugurat o rubrică intitulată Cine sunt actorii Clujului ?
Prin intermediul ei veţi cunoaşte, pe scurt, cine sunt actorii Clujului, de la Teatrul Naţional, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, şi chiar de la Teatrul de Păpuşi Puck.
Clujul are actori foarte buni, tineri şi mai puţin tineri, dar care nu sunt mediatizaţi din varii motive: ori nu doresc ei, ori nu face instituția lor mai nimic în acest sens, ori nu a existat interes din partea media locală. E păcat ca valori certe să se piardă în anonimat, mai ales că la Cluj sălile de teatru sunt pline.
Rubrica e unică în presa clujeană online.
Nu ne rămâne decât să o citiţi şi aşteptăm comentariile dumneavoastră pe marginea rubricii.
Cel de-al doisprezecea actor prezentat este Diana Buluga, cunoscut atât din rolurile de pe scenă, cât și de pe scenele teatrelor independente.

Ce înseamnă teatrul pentru tine?
Înseamnă, în primul rând, întâlnire. În cazul spectacolelor, mă bucur de întâlnirea cu actorii cu care lucrez, cu regizorii, cu spectatorii. În cazul celorlalte activități, mă bucur de liceenii cu care mă joc la atelierele de educație non-formală, de pacienții cu care fac terapie prin artă și de oamenii faini care vin la cursul de teatru și improvizație pe care-l coordonez. Încerc să privesc fiecare proiect ca pe o călătorie în care plec cu rucsacul în spate. Uneori, la finalul ei se întâmplă să fiu extrem de epuizată, alteori foarte bucuroasă și mulțumită. Mă străduiesc să învăț să mă bucur cât mai mult de drumul pe care îl parcurg și să dau tot ce am mai bun din mine, indiferent de context. Nu în ultimul rând, teatru înseamnă și seri în care merg să văd alți colegi jucând, seri în care mă bucur din poziția de spectator.
Care au fost rolurile tale preferate și de ce?
Asta-i o întrebare grea! 😛 În momentul de față, cele mai dragi proiecte îmi sunt cele mai recente la care am lucrat. M-am îndrăgostit de personajul Ema, făcut vara trecută în ultimul scurtmetraj al lui Cristian Pascariu și am, cumva, regretul că fiind pe film, n-o să mă mai întâlnesc cu el. La „Eat Me” (r. Adina Lazăr), spectacol făcut la Create.Act.Enjoy și jucat la Urania Palace, mi-a plăcut mult faptul că Adina m-a lăsat „să-mi fac de cap” cu mai multe personaje și că textul scris de Alexandra Felseghi abordează o temă apropiată nouă și societății în care trăim. În cazul „Poveștilor de dragoste la prima vedere” (r. Tudor Lucanu), care au avut premiera zilele trecute la Teatrul Național, mi-a plăcut enorm, pe lângă emoția amintirilor cu care am lucrat, provocarea de a sta singură pe scenă și de-a spune un monolog.

Diana Buluga s-a născut în data de 12 ianuarie 1988 în Huși, Vaslui. A absolvit facultatea de Teatru și Televiziune în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și a urmat cursurile masteratului de Teatru, Film și Multimedia în cadrul aceleași facultăți.
Este angajată a Teatrului Național din Cluj-Napoca din anul 2013 și este coordonator de proiecte și actor în cadrul companiei independente de teatru și film Create.Act.Enjoy din anul 2012.
De-a lungul carierei sale a obținut numeroase premii:
– Premiul Excelența la Feminin, categoria Cultură – Gala Excelenței la Feminin AFA (2014);
– Premiul Special al Juriului cu producția This is my body. Come into my mind, regia Alexandra Felseghi – Iași Fringe Festival (2013);
– Premiul Special al Juriului cu producția This is my body. Come into my mind, regia Alexandra Felseghi – Festivalul de Teatru pentru Tineri „Orfeu“ (2012);
– Premiul Publicului cu producția Eden, regia Ionuț Caras și Mara Opriș – Gala Tânărului Actor „HOP“ (2010).


