Ce vedem la Cinema ARTA

A 7-a Esenţial
La ARTA te așteaptă un program plin, așa că hai să vezi ce ți-am pregătit
Programul e AICI

Marți urmărim avanpremiera Castelul Crăiței, miercuri e zi de cineclub cu ultima proiecție marca F-SIDES din acest sezon, Rodeo, iar joi ne dăm întâlnire la Beatrix, un film premiat și apreciat la numeroase festivaluri internaționale, adus pe ecranul Cinema ARTA cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Sâmbătă vă invităm la premiera Fără aer, o producție bazată pe realitățile mediului educațional actual din România, și la o discuție, după film, cu Adela Stan, profesoară de limba și literatura română și cea a cărei poveste a inspirat filmul, și Ioana Hanchevici, profesoară de limba engleză și mediator cultural.

La Family Time ne vedem cu Bobiță și Buburuză 5 și Apró Hősök – Kalandos Vizeken, o proiecție specială pentru vorbitorii de limbă maghiară.
Castelul crăiței propune o privire mai îndeaproape asupra copiilor, a căutării propriei identități și a dinamicilor provocatoare din orice familie, dovedindu-se a fi o dramă psihologică cu multe teme de reflecție.

O familie afectată de un divorț se reunește, ca-n fiecare an, pentru o excursie la munte, dedicată cățărărilor și menținerii unor relații apropiate între părinții divorțați și cei doi copii care trăiesc în țări diferite, fata cu mama, stabilită in Franța, băiatul rămas în România, cu tatăl. Vacanța și planurile tuturor se modifică radical în momentul în care copiii dispar într-o expediție clandestină către un refugiu montan, generând căutări tensionate, confruntări între adulți și un deznodământ acut.

Proiecția va fi urmată de o sesiune de Q&A cu echipa.
Ultima proiecție din acest sezon are în centru tema Flip the Script on Fitting in – despre a-ți găsi locul într-o lume împărțită pe categorii fixe și/sau în medii ultramasculinizate și despre a-ți crea spațiu acolo unde nu au existat de dinainte forme de lume care să ți se potrivească.

Crescută într-o suburbie a Parisului, într-un cartier de locuințe sociale, Julia (interpretată de Julie Ledru) e pasionată de motociclete, iar talentul ei de a le conduce e întrecut doar de cel de a le fura deghizată în clișee ale feminității. Inspirată de scamatoriile cu motociclete de cross văzute pe Instagram, într-o zi se inserează în lumea ultramasculină a rodeoului periurban, dornică să experimenteze senzația de libertate și nonconformism la limita legii.

Pentru acest film, Patricia Păcurariu propune ca răspuns textul „Străin”, care poate fi audiat înainte de proiecție în sala de cinema și citit pe Scena9.
Cine este Beatrix? Sau mai bine, ce face Beatrix?

La o primă vedere, am spune că ea nu face prea multe. Se îngrijește de casă, se plictisește, vorbește la telefon și primește vizitatori. Nu ne putem abține să ne gândim la primele filme ale lui Chantal Akerman, simțind o intimitate la fel de înstrăinată. Regizoarele ne invită să petrecem timp cu o persoană, sau mai degrabă cu un corp plasat într-un peisaj, explorând posibilitatea unei narațiuni între cele două. Timpul nu este folosit, ci risipit, îndurat, epuizat. Totul este despre nimic, cu excepția unui sentiment incert de a fi în viață.

Proiecția va fi urmată de un Q&A cu regizoarele, moderat de criticul de film Radu Toderici.
Cea mai recentă selecție de scurtmetraje de animație ale renumitului Ars Electronica Animation Festival, care se desfășoară anual la Linz (Austria), este prezentată de Forumul Cultural Austriac în premieră la Cluj, la Cinema ARTA.Ars Electronica On Tour aduce în fața spectatorilor filme realizate de tineri cineaști europeni de top, ce ilustrează evoluția artelor vizuale și sonore sub impactul noilor tehnologii și tratează creativ teme de actualitate. Evenimentul se află sub egida aniversării a 50 de ani a Departamentului pentru Afaceri Culturale al Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale.Publicul va putea urmări cele mai importante două secțiuni ale programului – Electronic Theater și Welcome to Planet B, plus o Mențiune Specială din programul Austrian Panorama.

Proiecția are loc în cadrul circuitului de arte video și digitale Călătorii digitale / Digital Journeys organizat de Institutul Francez Cluj-Napoca.
Ana predă literatură, are o relație bună cu elevii și colegii ei și este o profesoară respectată la liceu. Ea este denunțată pe neașteptate de unul dintre părinți pentru că a recomandat un film despre viețile a doi poeți francezi din secolul al XIX-lea, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine, părintele criticând relația fizică și emoțională dintre cei doi bărbați. Apelul profesoarei declanșează o reacție în lanț care, treptat, îi întoarce pe colegii ei și pe directoarea școlii împotriva ei. Tratamentul din ce în ce mai dur, care îi face munca imposibilă, pune la încercare nu numai existența Anei, ci și toate relațiile sale umane.Proiecția va fi urmată de o discuție cu Adela Stan, profesoară de limba și literatura română, a cărei poveste a inspirat filmul, și Ioana Hanchevici, profesoară de limba engleză și mediator cultural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *