O iubire e ultima când alegem să iubim aceeași persoană până la finalul zilelor sau e ultima căci iubim, dar la scurt timp ni se termină timpul din clepsidra vieții?
Desigur, această întrebare poate fi puțin clișeică, dar spectacolul „Ultima iubire a lui Cezar”, de Horia Gârbea, în regia tânărului Tudor Antofie cu siguranță nu este unul clișeic și este dedicat tuturor categoriilor de spectatori. Este potrivit celor abia inițiați în tainele teatrului, care se pot bucura de poveștile întortocheate de dragoste din culisele unui teatru, care capătă diverse valențe de-a lungul spectacolului, schimbându-se iubirile, personajele, mizele. De asemenea, spectacolul se adresează la fel de bine și celor care au ajuns să cunoască teatrul în profunzime, deoarece este presărat cu referințe și glume pe care doar aceștia le-ar putea cunoaște.
Antofie, deși un regizor la început de drum, nu este la primul său spectacol pe scena unui mare teatru. Acesta și-a făcut debutul cu spectacolul „Viața e vis” de Pedro Calderon de la Barca, montat pe scena Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani la începutul acestui an.
Apoi, a ajuns să lucreze cu nume mari ale Naționalului Clujean și astfel, în data de 28 octombrie, a avut loc premiera spectacolului „Ultima iubire a lui Cezar”, care urmărește povestea a cinci persoane: patru actori și o economistă cu aspirații artistice. Aceștia își trăiesc sau joacă rolurile în dragostea, ambiția și dezamăgirile lor profesionale în lumea captivantă a culiselor, unde granița dintre teatru și viața reală devine din ce în ce mai neclară, ducând la situații amuzante, dar și tragice. Personajele principale, Iuliu (jucat de Dragoș Pop), Alma (Angelica Nicoară), Andrei (Cristian Grosu), Alex (Miron Maxim) și Ana (Diana-Ioana Licu), sunt prinse în propriile lor drame mici, dar intense, în contextul marilor tragedii shakespeariene, unde emoțiile sunt intense și conflictele adesea se termină cu moartea sau crima. Folosindu-se de rolurile lor – Cezar, Cleopatra, Marc Antoniu, Richard al III-lea și Octavia/Anne/Lady Macbeth – protagoniștii își rezolvă conflictele într-o luptă plină de emoție și brutalitate. Astfel, rivalitățile din teatru și sentimentele personale distrug viețile actorilor, prizonieri în rolurile lor celebre.
„Subiectul piesei este unul de extremă actualitate. El chestionează identitatea noastră, raportul la modelele noatre de zi cu zi. Cum și cât ne asemănăm noi cu un prinț, o regină sau un războinic? Dar cu un bădăran sau un meschin? Conviețuiesc ele în noi sau, ca la magazin, alegem ce ne place? […] Resorturile actorului provin din viața personală dar și din imaginația sa și a regizorului. Identificarea, în viziunea lui Gârbea, este o chestiune uzuală pentru un actor. El iese și intră în personaj când dorește. Cu toate acestea există aici o consecință fatală – aceea a imposibilității distingerii între ceea ce noi numim identitatea proprie actorului și identitatea personajului. Sunt ele chiar atât de diferite? Nu cred… nu știu”, spune Tudor Antofie.
Astfel, în studioul Euphorion al Teatrului Național din Cluj-Napoca se țese o nouă lume, o lume pe care noi, spectatorii îndrăgostiți de teatru, putem doar să ne-o imaginăm: cea a culiselor. Acolo, actorii, indiferent de vârstă, fiecare având propriile sale temeri, frustrări, așteptări, ambiții, își trăiesc viața. Rolurile și trăirile de pe scenă de multe ori se întrepătrund cu întâmplările din viața de zi cu zi, existând momente în care personajele nu știu sau, poate nici nu le interesează, ce e aievea și ce nu.
Iuliu, interpretat de Dragoș Pop, joacă rolul unui actor cu experiență, dar care nu mai este atât de apreciat de către presă, și profesor la facultatea de teatru, susține că „vede” studenții care au potențial, recunoscând însă, că nu ajung să fie chiar actori străluciți. Desigur, această remarcă are doar rolul de a-l plasa pe el pe piedestal în ceea ce privește talentul și experiența pe scenă. Dragoș Pop creează un personaj bine trecut de prima tinerețe, ilar, care nu se poate desprinde de rolul care l-a făcut celebru și după care și-a conturat și personalitatea și, anume, Iuliu Cezar. Modul în care Iuliu se ia prea mult în serios, cu veșnicele sale vocalize și exerciții de dicție, face din personajul interpretat de Dragoș Pop unul simpatic, ușor de îndrăgit, care nu poate să nu stârnească râsete, mai ales datorită faptului că nu devine ridicol.
Ca un dat, iubita sa Alma, una dintre actrițe, o interpretează pe Cleopatra (Angelica Nicoară). Povestea de dragoste dintre cele două personaje istorice pare să fie un pretext pentru povestea lor de amor, care însă este presărată cu amantlâcuri, minciuni, certuri, împăcări, promisiuni mai mult sau mai puțin deșarte. Angelica Nicoară, deși o veterană a naționalului clujean, a început să surprindă în ultimii ani, cu acest rol, cel al Olgăi din „Audiția” în regia lui Ionuț Caras și cel al elegantei Madama Pace din „Șase personaje în căutarea unui autor”, în regia lui Tudor Lucanu.
Desigur, cu toate că această ultimă iubire a lui Cezar se iubește și cu alți actori (fiind o adevărată cuceritoare și știind cum să se poziționeze față de bărbați în așa fel încât aceștia să o idolatrizeze și să îi accepte celelalte idile), povestea ia o întorsătură dramatică abia în momentul în care își face apariția Ana, o simplă economistă, străină de meandrele teatrului, interpretată de Diana Ioana Licu. Ana este rușinoasă, timidă, înspre plictisitoare chiar și ajunge la teatru căutându-l pe soțul ei Alex (Miron Maxim), actor care îl interpretează pe Marc Antoniu, un războinic feroce care, în timpul serviciului, se iubește, desigur, cu Alma.
Diana-Ioana Licu, inițial portretizată ca o soție timidă a actorului, care evită premierele soțului ei, se transformă în Octavia, Anne și chiar Lady Macbeth într-un monolog captivant, dovedindu-și calitățile de interpretă și promițând un viitor strălucit ca actriță. În acest context, trebuie menționat că de când s-a alăturat echipei Teatrului Național din Cluj, după ce a petrecut o perioadă de timp la Naționalul din Arad, Diana-Ioana Licu nu a făcut decât să demonstreze complexitatea pe care o are ca actriță. Jucând de la personaje blânde, la personaje puternice sau amuzante, Diana promite multe, dar nu se deszice când vine vorba de complexitatea sa ca actriță.
Destinul Anei se schimbă în momentul în care îl întâlnește pe Richard al III-lea, un seducător nemilos și viclean, interpretat de Andrei (Cristian Grosu). Între el și Alex, există, atât în imaginar cât și în realitate un război, care se joacă pe mai multe fronturi: pentru cele mai bune roluri, dar și pentru cele mai bune femei.
Finalul este unul neașteptat. Dacă în istoria pe care o cunoaștem cu toții Iuliu este victimă, aici este atacator. Ucide, din greșeală, într-adevăr, iar astfel, deși ajunge la închisoare, își recapătă celebritatea după care tânjea. Numele său apare din nou pe prima pagină a ziarelor și pe buzele prezentatorilor de știri.
ULTIMA IUBIRE A LUI CEZAR
regia: Tudor Antofie
scenografia: Adriana Grand
univers sonor: David Vîlcu
foto afiș: Claudiu Guraliuc
Distribuţia:
Iuliu: Dragoș Pop
Alma: Angelica Nicoară
Andrei: Cristian Grosu
Alex: Miron Maxim
Ana: Diana-Ioana Licu
Figurație: Florin Ivănușcă
regia tehnică: Mădălina Mânzat
lumini: Ionuț Maier
sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Irina Barbir
