Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” are plăcerea de a anunța câștigătorii celei de-a 20-a ediții a Dima International Music Competition, un eveniment de prestigiu ce a reunit tineri muzicieni talentați din întreaga lume. Această ediție aniversară a adus în prim-plan excelența artistică și pasiunea pentru dirijatul coral într-o competiție de înaltă clasă.
Premiile acordate în cadrul competiției sunt următoarele:
Premiul I – Jonas Rasmussen (Danemarca)
Premiu: 10.000 RON NET (~2000 EUR) și o invitație de a susține un concert alături de Corul Filarmonicii de Stat Transilvania în stagiunea 2025-2026.
Premiul II – Jonas Kraft (Germania)
Premiu: 7.500 RON NET (~1500 EUR)
Premiul III – Sophia Khutsishvili (Georgia/Austria)
Premiu: 5.000 RON NET (~1000 EUR)
Premiul Special al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania – Tristan Weymes (Regatul Unit)
Premiu: 1.500 RON NET (~300 EUR)
Premiul Special Gheorghe Dima – Lim Gerard (Singapore)
Premiu: 1.500 RON NET (~300 EUR)
Câștigătorii acestei ediții au demonstrat un nivel înalt de măiestrie și dedicare în interpretările lor. Dima International Music Competition continuă să susțină și să promoveze tinerii artiști, oferindu-le oportunități valoroase de afirmare pe scena internațională.
Juriul competiției a fost condus de:
• Prof. Univ. Dr. Cornel Groza, Dirijorul permanent al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca (România).
Membrii juriului au fost:
• Patrick Russill – Profesor Emerit, șef al Catedrei de Dirijat Cor al Academiei Regale de Muzică, Londra (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord)
• Roland Börger – Profesor de dirijat coral, Leipzig (Germania)
• Ines Kaun – Dirijor al Corului Operei Königlichen Stockholm (Suedia)
• Cristian Bence-Muk – Compozitor, Prof. Univ. Dr. Habil., Președintele Senatului Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
• Ciprian Para – Conf. Univ. Dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Dirijor permanent al Corului Ave Musica al ANMGD (România)
• Mihaela Cesa-Goje – Dirijor, Conf. Univ. Dr., Director al Departamentului de Compoziție Muzicală și Dirijat al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Asociat al Academiei Regale de Muzică din Londra (România)


