Conform wikipedia, termenul „extraterestru” se referă la tot ceea ce există (energie, materie, viaţă etc.) în afara planetei Pământ (Terra). În viaţa de zi cu zi, când cineva pomeneşte termenul extraterestru, de obicei, face referire la fiinţe provenind de pe alte planete. Viaţa extraterestră este viaţa ipotetică care poate apărea în afara Pământului şi care nu a avut originea pe Pământ. O astfel de viaţă ar putea varia, de la procariote până la viaţă inteligentă, mult mai complexă decât omul.
Astrobiologia (anterior exobiologia) este domeniul ştiinţific interdisciplinar care studiază originile, evoluţia, distribuţia şi viitorul vieţii în Univers. Astrobiologia ia în considerare problema vieţii extraterestre şi modul în care oamenii o pot detecta.
În 1961, astronomul şi astrofizicianul Frank Drake, a propus o ecuaţie de natură probabilistică pentru a stimula dialogul la o întâlnire axată pe cercetarea inteligenţei extraterestre, SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Ulterior, ecuaţia lui Drake (N = R* x fp x ne x fl x fi x fc x T) a fost folosită pentru a estima numărul cel mai probabil de civilizaţii extraterestre din galaxia noastră.
Cu valorile maxime rezultatul este egal cu 10 miliarde de civilizaţii, iar cu valorile pesimiste rezultatul este egal cu 1 civilizaţie (a noastră). Rezultatul agreat la întâlnirea menţionată mai sus a fost de 50 de mii de civilizaţii într-un interval de 100 de mii de ani.
Şi totuşi, ce ne împiedică să întâlnim alte civilizaţii? Răspunsul este simplu, fiind dat de 2 dimensiuni: distanţa şi timpul. Cea mai apropiată stea de Sistemul Solar este Proxima Centauri, aflată la 4,22 ani lumină, acest lucru făcând, deocamdată, dificilă detecţia eventualelor semne ale existenţei vieţii pe planetele care o orbitează. Dacă e să luam în calcul dimensiunea timpului, putem face următoarea analogie. Putem considera viaţa Universului, format acum 13,8 miliarde de ani, ca reprezentând o zi. Primele dovezi de viaţă umană au fost datate acum aproximativ 300 de mii de ani, în Africa. Dacă e să transformăm, folosind regula de 3 simplă, durata de viaţă a Universului la o singură zi de 24 de ore, fiecare având 60 de minute a câte 60 de secunde, atunci o secundă în ziua Universului ar fi de aproape 160 de mii de ani, astfel că, primele dovezi ale existenţei omului pe Pământ au apărut acum aproape 2 secunde din ziua Universului.
Mare parte din literatura SF are la bază interacţiunea cu fiinţe extraterestre. Lucrul fascinant este că, după cum aţi văzut mai sus, pe scurt, sunt şi instituţii şi ramuri ale ştiinţei care au început, deja de zeci de ani, să se aplece asupra cercetărilor vieţii extraterestre, cea mai cunoscută fiind probabil SETI.
Haideţi să ne imaginăm că ieşim la iarbă verde cu prietenii. Parcăm maşinile, iar la câţiva metri de ele întindem pături, pornim un foc, dăm drumul la muzică şi facem tot felul de activităţi. Către seară adunăm cât putem de bine după noi şi plecăm. Dacă la 2 m depărtare ar fi fost un muşuroi de furnici, acestea ar descoperi în următoarele zile tot felul de dovezi ale trecerii noastre pe acolo: rămăşiţe de mâncare, baterii descărcate, o sticlă goală, o pată de ulei, un cuţit, urmă de la eşapament, o lanternă, agrafă de păr, bani şi cine mai ştie ce.
În Picnic la marginea drumului, Arkadi şi Boris Strugaţki şi-au imaginat un scenariu asemănător, în care noi jucăm rolul furnicilor din analogia de mai sus. Într-un interval de mai puţin de o zi, ceva extraterestru a aterizat în mai multe locaţii de pe Pământ. Nu a fost văzută nicio fiinţă extraterestră, dar locuitorii din proximitatea zonelor vizitate au observat explozii şi zgomote puternice, care au orbit sau îmbolnăvit oamenii. Zonele respective au fost declarate ca si infestate cu un fenomen mortal, astfel că armata le-a înconjurat şi le-a pus sub pază strictă.
Pe timpul nopţii, oameni cunoscuţi ca şi Călăuze îşi riscau viaţa pentru a recupera artefacte lăsate în urmă de extratereştri (sau poate au fost doar aruncate pentru a pregăti o debarcare ulterioară). Personajul principal, Redrick Schuhart (Red), construit pe tipologia anti-eroului, este un tip dur, periculos, predispus la violenţă, dar pe care te poţi baza că nu te lasă în urmă în momentul în care apare o catastrofă, a supravieţuit la multe expediţii în Zonă, colectând obiecte valoroase. Ţelul său este să obţină Globul de Aur, un artefact pe care oamenii de ştiinţă nu l-au văzut niciodată şi despre care se spune că îndeplineşte toate dorinţele.
În Picnic la marginea drumului, prin intermediul lui Red, fraţii Strugaţki reuşesc să transporte cititorul în ciudăţenia, grozăvia şi teroarea din Zonă. Expediţiile lui Red transpun cititorul într-un carusel emoţional care culminează în momentele în care sunt descoperite noi artefacte sau când sunt prezentate tragediile oamenilor expuşi la fenomenele din Zonă.
Ce mi-a placut la Picnic la marginea drumului? Fraţii Strugaţki au pornit de la o idee simplă, banală, reuşind să o transforme într-o capodoperă a literaturii SF. Imaginaţia lor culminează prin colecţia de artefacte descoperite în Zonă.
Scrisă în 1971, în perioada de aur a Uniunii Sovietice, datorită cenzurii, publicarea romanului s-a întâmplat doar 1 an mai târziu. Picnic la marginea drumului a fost publicată de 50 de ori în 22 de ţări, fiind şi inspiraţie pentru Călăuza, celebrul film al lui Tarkovski. În ţara noastră, Picnic la marginea drumului a apărut prima dată în 1985, în Almanahul Anticipaţia, pentru ca mai apoi să fie publicat în 1993 şi republicat în 2017 de către Editura Nemira (231 p, în traducerea lui Valerian Stoicescu). Ultima publicare în ţara noastră vine de la Editura Paralela 45 şi a avut loc în 2008. Romanul a câştigat locul 2 al premiului John W. Campbell în 1978. În 1979 a câştigat premiul Jules Verne, acordat de un congres scandinav de literatură SF, pentru cel mai bun roman al anului publicat în suedeză. În 1981, la Metz, în Franţa, a câştigat premiul pentru cel mai bun roman SF străin al anului. În plus, în 1978, fraţii Strugaţki au devenit membri de onoare al Societăţii Mark Twain pentru contribuţia remarcabilă la literatura SF mondială.
Nota mea pentru Picnic la marginea drumului: 8.
De ce citesc SF? Deoarece SF-ul poate determina oamenii să fie mai precauți cu privire la consecințele potențiale ale invenţiilor şi inovațiilor. Poate ajuta oamenii să analizeze critic aspectele de etica ale științei. De asemenea, cercetătorii au descoperit că SF-ul are o influență pozitivă asupra modului în care oamenii percep știința.
Lectură plăcută!
Text de Bogdan Bati, scriitor de SF și pasionat de SF
