Departamentului Arte textile-Design textil, din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, prezintă expoziția ARTA FIRELOR: Expoziție de artă textilă proiect ce aduce în prim plan două tehnici de transpunere ale artelor textile: o tehnică clasică a artei tapiseriei – tehnica țeserii pe război de țesut vertical și o tehnică modernă de transpunere ce oferă noi valențe artei textile – tehnica tufting.
Lucrările prezentate în expoziție sunt realizate de studenți, sub coordonarea conf. univ. dr. Livia Petrescu și a conf. univ. dr. Anca Pintilie.
TUFTING Tehnica tufting este o tehnică a artelor textile utilizată frecvent în arta contemporană, deoarece permite folosirea unei game variate de materiale textile cum ar fi lână, bumbac, mohair, fire de mătase și chiar materiale reciclate. Această varietate de materiale permite studenților să experimenteze texturi și culori în lucrări cu tematică abstractă sau figurativă în funcție de viziunea lor artistică. În tehnica tufting suprafețele textile sunt realizate prin inserarea firelor textile într-un material de bază pentru a crea modele, texturi și forme, oferind un grad înalt de libertate în transpunere. Fiind o tehnică versatilă în ceea ce privește dimensiunile, este potrivită pentru o gamă largă de proiecte artistice cu un nivel sporit de complexitate și profunzime, oferind oportunități nelimitate pentru creativitate și exprimare artistică. Tehnica tufting a devenit o modalitate captivantă și inovatoare în arta contemporană, iar studenții o folosesc pentru a explora noile direcții artistice și pentru a aduce un aer proaspăt în lumea artei textile. (conf. univ. dr. Livia Petrescu)
ȚESEREA Tehnica țeserii este o tehnică milenară a cărei istorie este strâns legată de însăși evoluția societății umane. Totodată este o tehnică specifică artei tapiseriei, artă cu o istorie remarcabilă ce se întinde pe parcursul a câtorva sute de ani. Prea des, în arta zilelor noastre, sunt ocolite tehnicile de transpunere mai laborioase și astfel, o artă precum tapiseria riscă să fie dată uitării. Conservarea acestei arte prin practicarea ei și aducerea în contemporaneitate a tehnicilor sale, este una dintre misiunile asumate de Departamentul Arte textile-Design textil. Sub coordonarea cadrelor didactice ale departamentului, studenții experimentează diversele tehnici ale artelor textile și aplicațiile acestora în artă și design. (conf. univ. dr. Anca Pintilie)
Expun studenții: George Bora, Liana Moruzi, Andreas Bisericaru, Anamaria Paneș, Diana Hrițcu-Meșenschi, Oana Lupu, Maria Crețu, Andreea Duca, Denisa Grecu, Anna Kovács, Denisa Lupu, Ștefan Pânzariu, Karin Paraschivescu, Bianca Sfârlea, Bianca Culcear, Giorgiana Ștefancu, Bianca Balaban, Emanuela Măhălean, Mezősi Vivien, Nagy Ágota -Aliz, Császár Shantal, Naomi Todor.
Proiectul expozițional Arta Firelor: Expoziție de artă textilă este realizat sub coordonarea cadrelor didactice ale Departamentului Arte textile – Design textil: prof. univ. dr. Liliana Moraru, conf. univ. dr. Livia Petrescu, conf. univ. dr. Anca Pintilie, lect. univ. dr. Axenia Roșca, asist. univ. drd. Andreea Holotă și laborant univ. drd. Vlad Bulgăr.
Expoziția este deschisă în perioada 20 noiembrie – 3 decembrie 2023, la Centrul de Cultură Urbană CASINO, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca.
Vernisarea expoziției va avea loc în 20 noiembrie, ora 19:00, la la Centrul de Cultură Urbană CASINO, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca.
Expoziția este realizată de Departamentul Arte textile-Design Textil din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca în parteneriat cu Centrul de Cultură Urbană CASINO, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.