A murit artistul Gabriel Cotabiță

Actualitate Esenţial

Informația a fost anunțată pe pagina sa de Facebook de către tenorul român Alin Stoica, solist la Opera Națională București.

„Dumnezeu sa te odihnească în pace Gabriel Emil Cotabiță!”, a scris tenorul Alin Stoica, pe o rețea de socializare.

A fost o mare vedetă

Gabriel Cotabiţă a fost un solist de muzică uşoară şi rock, născut la 1 noiembrie 1955, la Craiova. El a absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova, dar a ales o carieră în muzică după ce a profesat o perioadă ca inginer. De altfel, Cotabiţă a urmat în copilările cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova, iar pasiunea pentru muzică nu a abandonat-o niciodată.

În 1975, s-a lansat în muzica rock cu formaţia Redivivus. Apoi a colaborat o scurtă perioadă cu trupa Basorelief. În 1983, a devenit solistul Holograf, cu care a înregistrat albumul de debut al formaţiei, Holograf 1.

Gabriel Cotabiţă a abandonat muzica rock în 1986, după ce a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a lăsat o foarte bună impresie cu o melodie compusă de Ionel Tudor.

Cotabiţă şi-a alcătuit apoi propria formaţie. A numit-0 Vodevil. În 2002 a fondat VH2, alături de Mihai Pocorschi, fără a renunţa niciun moment la cariera solo.

După Revoluţie, Gabriel Cotabiţă a mai fost director muzical și realizator de emisiuni la Tele 7abc, a deţinut funcția de director la Aldaco Film şi a prezentat mai multe festivaluri muzicale.

Gabriel Cotabiţă s-a căsătorit în 1996 cu Ioana Nagy, cu care are trei fete, Aela şi gemenele Eliza şi Milena. Cei doi s-a despărţit după 19 ani. În anul 2016, Gabriel Cotabiță s-a căsătorit a doua oară, cu Alina Gabriela Munteanu, care este mai tânără cu 28 de ani decât artistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *