Săptămână trecuta a culminat cu lansarea cărții inedite a Mihaelei Noroc intitulată Lumea fetelor: Potrete și povești din jurul pământului. Astfel, vineri, 12 aprilie, oameni de toate vârstele s-au adunat în incinta Librăriei Humanitas din Cluj-Napoca, pentru a asista la un dialog antrenant dintre autoare și exploratorul Alexandru N. Stermin.
În vârstă de 38 de ani, Mihaela este fotografă de mai mult de 10 ani. Născută la Chișinău, dar cu origini ucrainene, aceasta s-a mutat la București încă de când era copil. De 3 ani s-a mutat la Sibiu, unde și-ar dori să deschidă un muzeu dedicat femeilor- tema centrală a fotografiilor sale.
Dupa ce a îmbrățișat un nou rol în 2018, devenind mamă, Mihaela a simțit motivația de a-și inspira fiica prin creație. De acolo a prins rădăcini un nou proiect- atunci s-a nascut o nouă carte. În viziunea autoarei, Lumea fetelor: Potrete și povești din jurul pământului s-a transformat într-un veritabil testament pe care îl lasă ca o mărturie, ca o caracterizare a sufletului de femeie, de fată:
„ E o carte pentru copii, pentru copilul din noi”.
De când a părăsit Estul, a înțeles că e mult mai greu să fii femeie în alte părți ale lumii. Însoțită adesea de fiica ei Natalia, a fotografiat fete din medii și culturi diferite, în dorința de a prezenta unicitatea femeii în orice ipostază: jucându-se desculță, îndrăgostită sau cu gândul la acel suflețel mic care există în tandem cu ea.
„Am așteptat întâlnirea cu cartea… cu sufletul la gură”, afirmă invitatul Alexandru N. Stermin- biolog și explorator-,iar pe lângă aceasta și scriitor. În 2017 își lansează prima carte- Jurnalul unui ornitolog. El crede că există două tipuri de oameni: cei care se duc în lume ca să vadă lumea și cei care vor să fugă de lume. Mihaela, după părerea lui, face parte din categoria indivizilor care nu se limitează la micuțul univers propriu, ci mai degrabă face tot posibilul să-și lărgească orizonturile, să admire lumea. „ Pentru a scrie cartea ea a avut nevoie de 2 supraputeri: creativitate și perseverență.”, spune Alexandru, subliniind curajul autoarei. În pofida titlului ales, Alexandru Stermin consideră că această carte e în egală măsură dedicată și băieților, fiind asemenea unui ghid pentru înțelegerea mai aprofundată a fetelor.
Ambii recunosc calitățile terapeutice ale cărții, care reușește să depășească fizica imaginii cu metafizica textului. De-a lungul lucrării sunt expuse 4 eseuri scurte care reflectă căutarea febrilă manifestată de orice fată pe drumul cunoașterii de sine. Aceeași stare este, într-un fel, imortalizată pe coperta cărții. Cele 3 fete reprezintă esența spiritului feminin, cei trei piloni: curiozitatea, timiditatea ce ascunde o furtună de îndrăzneală și bucuria explozivă. „În carte vă întâlniți cu lumea Mihaelei” spune Alexandru- o lume vastă a unui suflet liber.
„Erau anii 90 când eram eu fetiță”, mărturisește autoarea.De atunci a înțeles cât de diverși pot fi oamenii. Tatăl ei fiind pictor, Mihaela a crescut înconjurată de albume de artă, formându-și o imagine completă a frumuseții, pe care încearcă să o transmită cu ajutorul fotografiilor sale. A început să experimenteze cu camera, ce-i drept cu cea pe film încă de la 16 ani. Developa în baie, ajutată de tatăl său, care i-a și dat camera. Când era vorba de artă, acesta nu îi punea restricții. A renunțat la fotografie pe băncile facultății, dar călătorind, și-a dat seama că portretul e ultimul tren pe care îl poate lua pe drumul fotografiei.
„De multe ori am senzația ca nu am făcut eu pozele, că sunt doar un mesager.”, spune Mihaela. Pe parcursul proiectului cel mai greu i-a fost să se detașeze: sute de femei, sute de refuzuri pe care trebuie să înveți să le primești.
Nu mă priveai cum mă privesc alții- asta era fraza care îi dădea forțe noi să continue. Proiectul mi-a crescut încrederea în oameni. Unii, chiar, m-au primit în casă.
Fotografiile Mihaelei urmăresc un singur principiu, o singură traiectorie- contactul vizual cu subiectul, iar prin privirea lor- implicit cu cititorii. Autoarea afirmă că este în căutarea sufletului omului, transmis prin imagini. Chiar dacă la început analiza doar fizicul, recunoaște ea, în ultimii ani a învățat ce contează mai mult, și anume- povestea din spatele cadrului.
„Mă bucur să văd atâția oameni pentru că și această carte e una a bucuriei. Dacă nu plantezi un pom, măcar să lași o carte, o carte pentru eternitate… După ce o răsfoiești volumul, vreau să zâmbești!”
Text de Paula Măriuța, studentă, an 1, Jurnalism, UBB
