Cercetătorii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca au publicat recent un articol care arată cum afectează adversităţile din copilărie sănătatea mintală şi fizică în contextul pandemiei.
Studiul a fost realizat de drd. Lia Oltean şi lect. univ. dr. Radu Şoflău a fost publicat în jurnalul ştiinţific Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and Policy. Studiul spune că adversităţile în copilărie, care cuprind experienţe ca abuzul şi/sau neglijarea, se asociază cu multiple probleme de sănătate, atât mintală, cât şi fizică, iar asocierea se menţine pe tot parcursul vieţii.
„Deşi mecanismele care să explice această asociere sunt relativ puţin cunoscute, date recente indică faptul că procesarea recompensei ar putea fi unul dintre acestea. Totodată, impactul psihologic al evenimentelor stresante recente, precum contextul pandemic actual, ar putea avea, la rândul lor, implicaţii importante. Studiul, care a investigat toate aceste aspecte în contextul pandemiei COVID-19, s-a desfăşurat online, datele fiind colectate pe parcursul stării de urgenţă din România, pe un eşantion format din 419 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 61 de ani (M = 27.32) care au completat o serie de instrumente de autoraportare”, transmite într-un comunicat de presă UBB.


