Cărţi despre film, lansare la TIFF 2013

TIFF.13
In cadrul TIFF 2014, vor avea loc o serie de lansări de carte, anunţă siteul oficial al festivalului.

Joi, 5 iunie, de la 15.00, respectiv 15.30, vor fi prezentate „Romanian New Wave Cinema: An Introduction” (Ed. McFarland, SUA), o lucrare amplă care pune filmul românesc în contextul european, semnată de Doru Pop, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, și „O istorie subiectivă a tranziției filmice” (volumul al III-lea), a criticului Valerian Sava.

Tot pe 5 iunie, în debutul Zilelor Filmului Românesc, la TIFF Lounge va fi lansat oficial setul de DVD-uri „Radu Gabrea. Biografia unei opere”, care cuprinde cele mai recente șapte filme ale sale.

Pe 6 iunie, la aceleași ore, vor fi lansate volumele „Cinematografiștii”, al istoricului de film Bujor T. Rîpeanu, care conține 2345 de nume legate de cinema-ul autohton, și „Cei de dincolo”, un album de benzi desenate creat de George Drăgan și Alex Talambă și publicat de Mandragora.

Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 12:00, istoricul de film Dominique Nasta, de la Universitatea din Bruxelles, va vorbi despre „Contemporary Romanian Cinema – The History of an Unexpected Miracle”, prima lucrare amplă în limba engleză despre Noul Cinema Românesc.

 Pe 7 iunie, regizorul Dan Chișu își va prezenta pe DVD filmul Și caii sunt verzi pe pereți.

2 thoughts on “Cărţi despre film, lansare la TIFF 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *