350 proiecte aprobate cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Actualitate

Comitetul interministerial a aprobat vineri 350 de proiecte ce vor marca Centenarul Marii Uniri la nivel local, regional, judeţean, naţional şi internaţional, a anunţat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu. Suma totală care va fi alocată acestora este de 50.055.165 de lei.

Proiectele cu anvergură regională, judeţeană, locală – propuse de autorităţile administraţiilor publice locale – au fost de data aceasta eligibile în număr de 264. Valoarea totală alocată lor este de 33,15 milioane de lei.

Multe dintre proiectele depuse de autorităţile locale, prin instituţiile prefectului şi consiliilor judeţene, nu au respectat cerinţele MCIN, a mai spus Ivaşcu după întâlnirea Comitetului interministerial pentru Centenar.

Lista de manifestări, acţiuni şi proiecte de aniversare a Centenarului Marii Uniri şi al Primului Război Mondial cu anvergură naţională şi internaţională – propuse de ministere şi instituţii publice centrale şi instituţii subordonate MCIN – a cuprins 86 de titluri aprobate. Pentru acestea va fi alocată suma de 16,89 de milioane de lei.

„Aniversarea Centenarului aparţine tuturor românilor, fiind moment unic în care putem uita cu toţii de culoarea politică, aşa cum au făcut-o şi marii noştri înaintaşi”, a subliniat Ivaşcu. „Am văzut mulţi contestatari, dar niciodată argumente reale cu privire la nemulţumirile afişate”, a continuat el, adăugând că în ţară, „aproape permanent”, se desfăşoară multiple evenimente culturale de tipologii diferite – târguri, expoziţii şi altele.

George Ivașcu

Pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri a fost alocată suma de 150 de milioane de euro – pentru proiecte propuse de unităţile administrativ-teritoriale (UAT), pentru instituţiile centrale şi organizaţii non-guvernamentale, în mod egal. Perioada în care pot fi organizate evenimentele este 2018 – 2020.

Din partea ONG-urilor au fost depuse, până pe 18 iunie – data limită, 223 de proiecte, care vor intra în evaluarea comisiilor de specialitate.

Începând cu 23 martie 2018, prin Comitetul interministerial pentru Centenar au fost aprobate 506 proiecte, iar până în prezent din bugetul de 100 de milioane de lei au fost alocaţi 77%.

Din bugetul pentru instituţiile centrale (50 de milioane) au fost alocaţi 36.918.786 de lei, din bugetul pentru UAT (50 de milioane) au fost alocaţi 39.467.826 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *