Două spectacole atractive propune Teatrul de Păpuși Puck

Actualitate Teatru

La final de săptămână, micii spectatori clujeni sunt așteptați să ia parte la două spectacole de referință ale Teatrului de Păpuși Puck.

Este vorba de „Mimorózart”, spectacol non-verbal cu clovni și călători într-o lume a fanteziei și de „Croitorașul cel Isteț”, protagonistul faimoasei expresii „șapte dintr-o lovitură”.

O echipă a instituției participă la festivalul ImPuls 2016, cu „Fârtații și dracii”/„Ördögverő jóbarátok”, spectacol programat pentru duminică, 20 noiembrie, la „Teatrul” Țăndărică din București.

„Mimorózart”, în regia lui Palocsay Kisó Kata, se joacă sâmbătă, 9  noiembrie, de la ora 11, pe scena teatrului clujean de pe strada I. C. Brătianu, nr. 21-23. Este compus din zece scene cu păpuşi, în care actorii folosesc tehnici diferite de mânuire. Este un spectacol non-verbal, pentru copii peste patru ani. Povestea scenică este inspirată de picturile spaniolului Joan Miró şi de muzica austriacului Wolfgang Amadeus Mozart. Personajele sunt călători, clovni, iar Mimorózart este o „lume în care fantezia noastră poate zburda liber”. Creatorii spectacolului „au dorit să reprezinte lumea aceasta prin culorile, formele și materialele folosite”.

mimorozart

„S-au apropiat de fiecare obiect și situație cu însuflețire și candoare. Atmosfera jocului, datorată muzicii lui Mozart, este proaspătă și jucăușă. Caracteristicile spectacolului sunt umorul, armonia, seninătatea și libertatea jocului”, a declarat regizoarea Palocsay Kisó Kata.          

Duminică, 20 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, secția română a Teatrului de Păpuși „Puck” pune în scenă spectacolul „Croitorașul cel Isteț”, după Frații Grimm. Scenariul și regia îi apațin Emiliei Nechita.

Povestea are în prim-plan un croitoraș care își descoperă puteri nebănuite, “că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură” și pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui. Se pomenește apoi în ipostaza de a se întrece în  putere cu Uriaşul Bebe şi Marele Uriaş, iar acesta este momentul care își dă seama că adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

fartatii

Artiștii de la „Puck” participă în acest weekend și la Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls 2016, la București. Organizat de Teatrul „Țăndărică”, evenimentul le va oferi spectatorilor ocazia să urmărească duminică, 20 noiembrie, spectacolul „Fârtații și dracii”/ „Ördögverő jóbarátok”, pus în scenă de echipa secției maghiare din cadrul instituției. Adaptarea și regia sunt semnate de Ildikó Kovács, iar scenografia îi aparține lui Dan Frăticiu. Reprezentația se joacă în limba maghiară, iar vârsta minima recomandată este de patru ani. Este un spectacol realizat în tradiția teatrului de bâlci și are în prim-plan doi eroi populari: Vitéz László şi Vasilache.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *