Peste 110.000 de clujeni și vizitatori au luat parte la cea de-a treia zi de evenimente din cadrul Zilelor Clujului.
Centrul Clujului s-a umplut dimineață de magie și culoare în cadrul paradei, iar seara Piața Unirii a devenit o elegantă sală de spectacol în cadrul concertului de muzică clasică.
Parada, debutul celei de-a treia zi, poartă exemplul inclusivității, valoare prioritară la Cluj-Napoca, motiv pentru care 25.000 de clujeni au celebrat frumusețea comunității care colaborează în tot ceea ce face.
Concertul de muzică clasică a reîntors în Piața Unirii clujenii care s-au lăsat învăluiți de notele BIGG DIMM A BAND și Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima”.
Pe strada Kogălniceanu iubitorii de bunătăți si-au găsit locul la Festivalul Gastronomic Internațional, ca mai apoi să fie uniți de artă, muzică și comunicare în cadrul Festivalului Multiculturalității – Ethnicity.
Activități pentru copii cu ocazia zilei de 1 Iunie
Soarele a fost alături de copii și le-a oferit cea mai bună vreme pentru a-și sărbători ziua, de 1 iunie, prin diverse activități educaționale, creative și sportive, în Parcul Central și în parcurile de cartier (CT 19, 14 Iulie, Zorilor, Feroviarilor, Armătura, Iulius), în Bazele Sportive Gheorgheni și La Terenuri și la Centrele de Cultură și de Tineret. Copii au participat și la o cursă de rățuște pe Someș.
Finalul zilei de sâmbătă ne-a adus în jurul celei mari mese, pe strada Iuliu Maniu, unde fiecare dintre noi și-a adus gustările preferate și a împărtășit cele mai frumoase amintiri din copilărie la Midnight Snack.
Ziua de sâmbătă a început cu Crosul Universităților Clujene în Piața Unirii, unde mai apoi cu spectacole de animație stradală, iar de la ora 12:30 a avut loc Regalul Folcloric.
Strada Mihai Kogălniceanu este dedicată Festivalului Gastronomic Internațional, dar și Festivalului Multiculturalității.
Programul zilei de duminică este AICI.
Zilele Clujului sunt organizate de Primăria Cluj-Napoca