Cunoscutul eseist Horia-Roman Patapievici e de părere că „ Eminescu a sădit Paradisul, nu doar că l-a creat, din următorul motiv. Pentru că teza mea este că există un strat al limbii române care se traduce printr-un tip de muzicalitate a ei, pe care Eminescu l-a creat și care pentru noi este o experiență actuală, vie, posibilă, a Paradisului.
Eminescu avea expresia pentru civilizațiile dispărute că sunt «îngropate risipe». Aventura la care vă invit este să dezgropăm îngropatele risipe ale paradisului din poezia lui Mihai Eminescu. Și ca să înțelegem poezia lui Eminescu trebuie să-i parcurgem manuscrisele, unde vedem că intențiile lui Mihai Eminescu erau mult mai mari și nu pot fi judecate pornind de la poeziile antume.
Manuscrisele conțin și schițe, exerciții, așadar redimensionează complet opera lui și arată felul în care Mihai Eminescu își vedea lucrarea poetică.”
Luni, 15 ianuarie, e Ziua Culturii Naționale, adică ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu. La Cluj-Napoca au loc o multitudine de evenimente culturale.