Vino să vezi un mare artist. Retrospectivă Emil Băcilă la Muzeul de Artă

Actualitate Vizual

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează vernisajul retrospectivei artistului plastic Emil Băcilă (1926-1990), care va avea loc miercuri, 8 iulie 2015, ora 19.00. Expoziţia va fi deschisă între 8-26 iulie 2015.

 

Prezintă: istoricul și criticul de artă Vasile Radu. Curatori: Vasile Radu, PÁSZTOR CSENGE BÍBORKA.

Ultimele trei decenii au însemnat pentru arta românească preocuparea insistentă de a depăși limitele complexului politico-național moștenit de arta vechiului regim și redescoperirea cu o frenezie nervoasă a căilor noi de însușire ale libertății. Vechile  istorii ”locale” și ”individuale”, percepția lor optimă, s-au erodat, s-au estompat în acest torent al schimbării care a contrabalansat vechile imagini-simbol ale unei arte naționale, laolaltă cu reprezentanții ei cei mai notorii. Nimic n-a rămas neatins de ”complexul vinovățiilor” insurgente care au împins de-a valma filozofia administrării actului artistic, personalități, opere, atitudini creative în subteranele unei istorii de obicei repudiate, aprig contestate.

”Calmarea” pozițiilor și instalarea unui climat de luciditate culturală trebuie – ca orice act constructiv – să înceapă cu o nouă ”arhelologie” a fundațiilor fără de care orice construcție intelectuală ar fi sortită eșecului. Actul fondator trebuie să aibă rădăcini mai adânci dacă vrem ca durata lui să fie pe măsură. Lărgirea fără precedent a conjuncturii artistice mondiale ne obligă să cercetăm acea ”arheologie” a formelor artistice fără de care nu ar fi fost posibilă nici supraviețuirea într-un climat înghețat, nici ”germinația” noii culturii est-europene în această nouă ”primăvară a popoarelor” declanșată cu o impetuozitate fără precedent după 1990.

Emil Băcilă ( 1926, Blaj – 1990, Cluj Napoca) a fost pictor, grafician, artist decorator și profesor la Institutul de Artă ”Ion Andreescu din Cluj-Napoca. Cariera lui artistică jalonează, mai mult chiar, se confundă cu istoria postbelică a acestui ”accelerator” de talente care a fost noua instituție de învățământ artistic superior creată la Cluj-Napoca  în anul 1948. A făcut parte din prima generație de studenți (1948-1953) evoluând prodigios de la poziția de asistent (1953), profesor, șef de catedră, decan, până la cea de rector în anul 1990. De numele lui se leagă sbuciumul unei întregi generații de artiști care au creat prestigiul unei școli timp de 50 de ani : de la prima generație de ”profesori” recrutați din ambianța burgheză a artei românești interbelice (Aurel Ciupe, Kos Andras, Kovacs Zoltan, Romul Ladea, Petru Abrudan, Abodi Nagy Bela, Andrassy Zoltan, Bene Joszef, Theodor Harșia,  Miklossy Gabor, etc.) la generația artiștilor afirmați de pe băncile Institutului, evoluând sub opresiunea modelului socialist (Theodor Botiș, Ghiorghi Apostu, Paul Sima, Vasile Crișan, Liviu Florean, Erdos Tibor, Veresspal, Feszt Ladislau, Leonid Elas, Ana Lupas, Mircea Spătaru, Deak Ferenc, etc.) și până la noua generație care a debutat furtunos după anii 1990 (Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Victor Man, Marius Bercea, George Savu, etc. ) sub sigla atât de onorantă a noii ”Școli de la Cluj” și ”modelele” lor profund inspiratoare (Ana Lupaș, Mircea Spătaru, Corneliu Brudașcu, Nicolae Maniu, Ioan Sbârciu,  Ioachim Nica,  Cornel Ailincăi, Florin Maxa, Ioan Horvath Bugnariu, Radu Solovăstru, Ioan Rusu, Alexandru Păsat, Raveca Ana Brânzaș, Deak Beke Eva, etc.)

De numele lui Emil Băcilă, pedagog laborios, personaj profund discret, se leagă cu vocație neostantativă modernitatea reticentă a marilor modele ale artei europene interbelice – dacă n-ar fi decât să amintim figura luminoasă și originalitatea sclipitoare a lui Paul Klee de la Bauhausul din Weimar. Cu o viziune explicită, având o adevărată premoniție a abstractului, Băcilă a aprofundat studiul culorii ca instrument de bază al expresivității artistice, asigurând contactul mediilor studențești cu filoanele modernității fără de care arta noastră ”din familia” europeană ar fi încetat să se reproducă din aceeași ”bancă genetică” care să-i asigure excelența sa antropomorfică și geografică. În plină dominație a funcției ideologice a artei din totalitarism, Băcilă ”a descoperit” excitația stimulatoare a culorii pentru artă în urma unui stadiu profesional la Academia Pietro Vanucci din Perugia (1965) și a aprofundat contactele stimulatoare cu cei de la Academia de Artă din Offenbach am Main, mai ales în domeniul gestionării formelor artistice industriale – adăugând un  plus de complexitate modernă învățământului de artă clujean.

Creația sa proprie s-a edificat în timp, cu preferință pentru mediile solubile ale acuarlei și picturii în tempera, autorul găsind o ”cheie” universală pentru a atinge performanțe cromatice uluitoare, rămânând în sfera unor principii teoretice imuabile, dar obținând eliberarea instinctivă a discursului creator prin gestualitatea acordată unei percepții profund senzoriale. Astfel că, modelul său poate rămâne un model de referință pentru înțelegerea evoluției artei clujene din a doua jumătate a secolului al XX-lea și poate exprima fundamentul valoric spectaculos al succeselor artistice actuale ale artei clujene.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *