Documentarul „Playback” al regizoarei Iulia Rugină a fost difuzat ieri, 17 octombrie, la Cinema Victoria într-o proiecție de gală. Proiecția a fost sold out. Filmul este despre discotecile de altădată din Costinești cu focus pe povestea de viață a celebrului DJ Sorin Lupașcu, care a făcut senzație în Discoteca Ring vreme de 20 ani dar și la microfonul celebrei Radio Vacanța, post care avea microfoane pe stâlpi pe plajă și transmitea muzică bună și informații tinerilor din stațiunea cu același nume.
Filmul combină amintirile savuroase și nostalgice ale lui Lupașcu cu imaginile de dinainte de 1989, anii 70-80 până în 1994 și distracția din vremea comunismului și de după. Pentru cei care nu ați trăit acele vremuri, va fi un șoc, pentru cei care au prins Costineștiul de altădată, nemanelizat cum e acum, nostalgie.
Diferența dintre atunci și acum se vede foarte bine în această ecranizare.
De altfel regizoarea Iulia Rugină și DJ Sorin Lupașcu au vorbit timp de 45 de minute cu spectatorii, după proiecție.
Una din cele mai bune intervenții ale Iuliei Rugină a fost când a spus că ”nu am vrut și nu vreau să spun prin film că atunci era mai bine și acum nu, că generațiile de atunci erau mai ok și cele de acum nu, în nici un caz. Eu cred că și acum Costineștiul e la fel de frumos, de aceea si merge atâta lume în fiecare vară. Am vrut să spun povestea unui DJ celebru al stațiunii”.
Si o replică promptă și savuroasă a venit din sală de la un tânăr, ”Da, se vede pe imagini clar că e mai bine acum”, cu referire la sărăcia cumplită dinainte de 1989, care e ilustrată de imaginile de arhivă din film. Bugetul pentru el a fost greu adunat, a fost de 70.000 de euro câștigați de la Centrul Național al Cinemarografiei (CNC). S-a filmat 4 ani la acest documentar.
Apoi Dj Lupașcu a explicat tinerilor cum se lua curentul în regimul comunist și cât de greu i-a fost să procure muzică, inclusiv cu intervenții prin celebrul sistem comunist denumit ironic Pile, Cunoștințe, Relații (adică PCR), nu partidul ci sistemul de făcut rost. Sigur, și partidul se numea…la fel. Unicul partid!
Aceste lucruri sunt de domeniul science-fiction-ului pentru generatia Instagram, care dintr-un click are acces la informație și e bine că e așa.
Întrebat de reporterul Clujul Cultural ce are atât de special muzica retro, pe care o pune de 47 de ani, la discoteci, într-un oraș în care avem evenimente cum sunt Discoteca 80 și 90 dar și We Love Retro, DJ Lupașcu a spus că în mod clar muzicalitatea. O melodie îți rămâne în cap pentru că are muzicalitate ceea ce nu se poate spune despre muzica de clubbing exportată și pe stadioane.
După discuții s-a trecut la un party în holul cinematografului până târziu în noapte.