Miercuri, 10 iulie 2024, cu începere de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, va avea loc concertul extraordinar de închidere a stagiunii 2023/2024, o perioadă de 10 luni în care melomanii clujeni au putut participa la concerte de excepție, din al căror program au făcut parte, deopotrivă, creații clasice și lucrări contemporane, pentru orchestră și cor, pentru soliști instrumentiști și lirici, muzicieni care au urcat pe scena Filarmonicii clujene spre încântarea publicului pasionat de muzica clasică.
Stagiunea nu se poate încheia altfel decât cu o premieră absolută la Cluj, opera Norma de Bellini în versiunea unui concert vocal-simfonic extraordinar.
Despre operă
Cea mai cunoscută dintre operele scrise de Bellini în scurta sa carieră, Norma este exemplul suprem de belcanto (cuvântul italian pentru „cântatul frumos”), un stil ce s-a dezvoltat în Italia
pe parcursul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Se caracteriza, în principal, prin frazarea legată, frumusețea sunetului și bogăția de fiorituri ale liniilor vocale lungi și elegante. Melodiile lui Bellini sunt de largă respirație, iar principalul țel este exprimarea emoțiilor și sentimentelor redate prin text. Norma este un model în acest sens, în special prin rolul principal al sopranei, unul dintre vârfurile supreme ale repertoriului pentru acest tip de voce.
Despre dirijor
Pier Giorgio Morandi
Pier Giorgio Morandi a cântat timp de zece ani ca oboist principal în Orchestra del Teatro alla Scala din Milano. A studiat compoziția la Conservatorio G. Verdi din Milano și conducerea orchestrei la Salzburg Mozarteum cu Ferdinand Leitner. În anii petrecuți la Scala, Morandi a fost dirijor asistent al dirijorului Riccardo Muti și, mai târziu, al lui Giuseppe Patanè, de la care a dobândit o mare experiență în rafinarea stilistică a repertoriului italian și în învățarea tuturor secretelor tradiției lirice italiene.
În 1987 a studiat la Tanglewood, SUA, cu Leonard Bernstein și Seiji Ozawa. În același an, Morandi a câștigat Tanglewood Competition, cunoscut și sub numele de Bernstein Prize. În 1989 a devenit dirijor principal adjunct la Teatro dell’Opera din Roma, unde a dirijat Ernani, Madama Butterfly și mai multe concerte simfonice. În 1990 a înregistrat prima sa operă cu Opera din Roma, Don Chisciotte de Paisiello. Din 1991 și pentru următorii cinci ani, a fost dirijor principal invitat la Opera Națională din Budapesta.
A fost dirijor principal invitat la Orchestra Simfonică din Helsingborg și la Royal Opera House din Stockholm, iar în prezent este dirijor principal onorific la Teatrul Național Croat din Zagreb.
Morandi are un vast repertoriu italian de operă și a lucrat ca dirijor invitat regulat în toate marile teatre de operă din Italia, Europa și din întreaga lume: Palermo, Teatro dell’Opera di Roma, Teatro alla Scala, San Carlo di Napoli, Marsilia, La Maestranza din Sevilla, Bunka Kaikan din Tokyo, Osaka, Teatrul Național de Operă din Seul, Colon din Buenos Aires, Royal Opera House din Stockholm, Theatre Royal de La Monnaie din Bruxelles, Deutsche Oper Berlin, Staatsoper Berlin, Oper Frankfurt, Wiener Staatsoper, MET Opera, Macerata Opera Festival, Arena di Verona, Opernhaus Zürich, Goteborg, Teatro Regio di Parma, Festivalul Puccini din Torre del Lago, Bilbao, Maiorca, Las Palmas, Valencia, Opera Regală din Copenhaga, Opera din Seattle, Royal Albert Hall din Londra.
Apreciat interpret al repertoriului simfonic, Morandi a lucrat, printre altele, cu Orchestra Radio din Budapesta, Orchestra Filarmonicii din Budapesta, Orchestra de Stat din Budapesta, Orchestra Radio Flamish, Orchestra Simfonică Santa Cecilia din Roma, Orchestra del Filarmonico di Verona, Orchestra Filarmonicii din Fukuoka, Orchestra Filarmonicii din Tokyo, Orchestra Filarmonicii din Osaka, Orchestra Simfonică din Helsingborg.
Un artist prolific în ceea ce privește înregistrări, Morandi a apărut în mai multe lansări, inclusiv DVD-ul Verdi Gala cu tenorul José Cura și Orchestra Simfonică din Londra; două CD-uri Sony Classic ale turneului european cu tenorul Vittorio Grigolo, înregistrări cu Jonas Kaufamann și mai multe CD-uri cu Naxos.
Despre soliști
Melody Moore
Cu apariții pe cele mai importante scene ale lumii, soprana Melody Moore a fost caracterizată drept „o revelație” de revista americană Opera News. În stagiunea aceasta, Melody Moore s-a reîntors la Grand Opera din Houston (cu rolurile Senta din Olandezul zburător şi Donna Elvira din Don Giovanni) şi la Opera din Los Angeles (pentru debutul în rolul Gertrude din Hänsel şi Gretel). De asemenea, a debutat cu Filarmonica din Dresda în rolurile Giorgetta din Il Tabarro de Puccini şi Santuzza din Cavaleria rusticană de Mascagni, ambele urmând a fi lansate la casa de discuri Pentatone Classics, companie pentru care va înregistra și un album de muzică americană, împreună cu pianistul Bradley Moore.
Printre debuturile recente se numără Elisabetta din Don Carlo la Opera Naţională din Washington, rolul titular din Salome la Grand Opera din Florida şi Tatiana din Evgheni Oneghin la Teatrul de Operă din Hawaii. A interpretat Tosca la Opera din Montréal şi la Teatrul Municipal din Santiago de Chile, Senta la Opera din Atlanta. Tot pentru Pentatone, a interpretat rolul Desdemonei din Otello de Verdi.
A colaborat cu operele din Seattle (Kátya Kabanová de Janáček), San Francisco (Tosca, Heart of a Soldier de Christopher Theofanidis, Boema, Nunta lui Figaro), Houston (Show Boat de Jerome Kern, Pasagerul de Mieczysław Weinberg, Carmen, Così fan tutte), Washington (Florencia en el Amazonas de Daniel Catán, Appomatox de Philipp Glass, Inelul nibelungilor), Los Angeles (Tosca, Nunta lui Figaro, Der Zwerg de Alexander von Zemlinskly, Der zerbrochene Krug de Viktor Ullmann), Montréal (Madama Butterfly), Glimmerglass Festival (Macbeth, Olandezul zburător), Lincoln Center Festival (Pasagerul), English National Opera (Boema, Faust), New York (Séance on a Wet Afternoon de Stephen Schwartz, Prima Donna de Rufus Wainwright), Austin (Olandezul zburător), New Orleans (Manon Lescaut), Kansas City (Tosca), Bordeaux (Flautul fermecat), Atlanta și Colorado (Don Giovanni).
De asemenea, a cântat cu Orchestra Simfonică din Atlanta (Te Deum de Bruckner), cu Orchestra Simfonică Radio din Müchen, New Century Chamber Orchestra, Madison Symphony, în Bard SummerScape Festival (Turandot), Festival of the Arts Boca și la Carnegie Hall.
Absolventă a Conservatorului din Cincinnati, Melody Moore a fost bursieră Adler a Operei din San Francisco şi participantă în programul Merola.
Ștefan Pop
La vârsta de 23 de ani, în 2010, Ștefan Pop câștiga două dintre cele mai importante concursuri vocale internaționale, la doar șapte zile distanță, pe două continente diferite: Operalia, găzduit de Teatro alla Scala din Milano, sub atenta îndrumare a maestrului Placido Domingo, unde a fost unul dintre puținii concurenți din întreaga istorie a concursului care a câștigat două premii în aceeași seară, premiul întâi și premiul pentru auditoriu; și cel de-al 6-lea Concurs Internațional de Muzică de la Seul, unde a câștigat premiul întâi.
Cu o solidă pregătire muzicală, după ce a studiat vioara timp de 12 ani, Ștefan Pop a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (secția canto) din Cluj Napoca.
După ce a câștigat majoritatea concursurilor naționale de canto, în 2008, la 21 de ani, a debutat în rolul Nemorino din Elixirul dragostei la Opera Națională din Timișoara și în Il Matrimonio Segretto la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. În martie 2009 a fost invitat să cânte la premiera mondială a operei Colinda balada op. 46 de Gyorgy Kurtag împreună cu Orchestra Filarmonicii din Timișoara. Debutul său internațional spectaculos a avut loc la doar 22 de ani, în decembrie 2009, în rolul lui Alfredo din Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producție pusă în scenă de Franco Zeffirelli.
Ștefan Pop a fost celebru și în rolul Duca (Rigoletto) la Taormina, sub bagheta lui Placido Domingo. Printre cele mai mari succese ale ultimelor stagiuni se numără Jacopo (I due Foscari) într-o nouă producție la Parma, care a fost înregistrată și pe CD și Blu-ray, prima sa operă-film cu Traviata pentru Classica HD la Teatro Massimo Bellini Catania.
Stagiunea trecută a început pentru Ștefan Pop cu Messa da Requiem de G. Verdi la Festivalul Verdi Parma și a continuat cu un concert Bellini & Donizetti la Teatro Massimo Bellini Catania, apoi cu două concerte de gală la Osaka și Tokyo.
La Staatsoper Berlin a fost invitat în rolurile Rodolfo și Pinkerton, înainte de a debuta ca Don Carlo sub bagheta lui Daniel Barenboim la sfârșitul stagiunii. La Teatro Comunale din Bologna și la Teatro Carlo Felice din Genova a realizat rolul în rolul Pollione (Norma). Concertele cu Requiem-ul de Verdi la Roma sub bagheta lui Michele Mariotti i-au completat calendarul.
Punctele de atracție ale ultimelor stagiuni au inclus debutul său în rolul Cavaradossi (Tosca) la Royal Opera House, unde a revenit și pentru rolurile Foresto (Attila in Concert) și Rodolfo (Boema).
Adam Lau
Basul american Adam Lau, apreciat drept „un bas a cărui voce rezonează în toate sensurile cuvântului”, se bucură de un program artistic variat, atât în operă, cât și din punct de vedere concertistic, având o gamă largă de angajamente în stagiunea 2023-2024.
Vara anului 2023 a debutat cu concerte la Metropolitan Opera, la Carnegie Hall, precum și în cadrul turneului european al companiei, condus de directorul muzical al Met, Yannick Nezet-Seguin. Adam Lau a apărut mai apoi ca Sarastro în Flautul fermecat la Festivalul Ravinia, condus de Marin Alsop.
În toamna anului 2023, basul american s-a alăturat din nou Operei din San Francisco, unde a interpretat rolul lui Kobun în The (R)evolution of Steve Jobs și a cântat un Noble în Lohengrin. La începutul anului 2024 și-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică din Atlanta, cântând Te Deum de Bruckner. Apoi, s-a întors la Opera Utah pentru a cânta un rol favorit, rolul principal din Nunta lui Figaro.
Revenind pe scena de concerte, a cântat Verdi Requiem la Artosphere Festival, Simfonia a IX-a de Beethoven cu Saskatoon Symphony, iar la Seattle Opera a cântat în concertul și gala celei de-a 60-a aniversări..
Stagiunea 2022-2023 a fost, de asemenea, una încărcată pentru Adam Lau. El și-a făcut debutul cu patru companii de operă – San Francisco Opera, New Orleans Opera, Opera Company of Philadelphia și Florentine Opera, și a revenit la Metropolitan Opera.
Unele dintre cele mai interpretate roluri ale sale sunt Leporello în Don Giovanni, Colline în Boema, Don Basilio în Bărbierul din Sevilla și Timur în Turandot, cu companii precum Seattle Opera, Atlanta Opera, Dallas Opera, Florida Grand Opera, Lyric Opera of Kansas City, Portland Opera, North Carolina Opera și Opera Theatre of Saint Louis, precum și cu unele dintre cele mai importante programe de vară din Statele Unite, inclusiv Merola Opera Center, Aspen Opera Theater și Santa Fe Opera.
Adam Lau a câștigat Premiul I la George London Competition, Jensen Vocal Competition, Palm Springs Opera Guild Competition și Young Patronesses of Opera Competition.
Roxana Constantinescu
Apreciată de presa internațională drept „o mezzosoprană de clasă mondială, al cărei cânt, de la registrul grav bogat, care amintește de un vin de Porto de colecție, până la vârful radiant, este fără cusur, şi a cărei actorie este, de asemenea, remarcabil de reușită” (Star Tribune), Roxana Constantinescu este renumită pentru complexitatea activităţii sale, pentru capacitatea de a aborda stiluri diferite cu aceeași frumusețe, angajament și onestitate.
Recent, a debutat în tetralogia wagneriană Inelul nibelungilor la Filarmonica din Dresda, sub bagheta renumitului Marek Janowski, și și-a făcut debutul scenic la Opéra de Paris cu rolul Bradamante din Alcina de Handel. De asemenea, a susținut concerte în Bilbao, Lisabona, Cracovia, Viena şi Marsilia, colaborînd cu Lawrence Foster, Masaaki Suzuki, Cristian Măcelaru, și a revenit la Festivalul „George Enescu” din București, sub bagheta lui José Cura.
A debutat, de asemenea, în rolul principal din Juditha triumphans de Vivaldi la Opera Națională din Grecia, într-o nouă producție filmată de Mezzo TV și difuzată în întreaga lume. Roxana a încheiat cu mare succes un turneu european de concerte alături de Balthasar Neumann Chor and Ensemble, sub bagheta lui Thomas Hengelbrock. Mezzosoprana a cîntat în Konzerthaus Wien, Luxembourg Philharmonie, Laeiszhalle Hamburg și Essen Philharmonie, pentru a enumera doar cîteva săli importante. A debutat în Recviemul de Verdi la Auditorium di Milano și a revenit la Seattle Symphony cu Masaaki Suzuki.
Printre cele mai recente spectacole de operă, se regăsesc cele de la Opera din Montpellier, cu rolul Hermiei din Visul unei nopți de vară de Britten, precum şi cele de la Opera de Oviedo și Teatro Lirico di Cagliari în rolul titular din Carmen. Ultimele stagiuni au inclus Simfonia a IX-a de Beethoven la Festivalul „George Enescu”, un concert de gală cu Roberto Alagna la Musikkens Hus Aalborg și un program de Mozart și Bach la Sala de Concerte „Ceaikovski” (Moscova), condus de Helmuth Rilling.
Roxana Constantinescu a cântat Elijah cu Bach Collegium Japan la Leipzig, și a participat la reluarea operei Siroe de Hasse la Opéra de Lausanne; de asemenea, a interpretat Messiah de Handel la Auditorium în Grafenegg cu Tonkünstler-Orchester Viena și Matthew Halls; Stabat Mater de Rossini la Théâtre du Champs-Elysées sub conducerea lui James Gaffigan; a realizat înregistrări și concerte cu Missa Solemnis de Beethoven la Tokyo Opera City Concert Hall, cu Bach Collegium Japan și Masaaki Suzuki; a colaborat cu Internationale Bachakademie Stuttgart și Hans-Christoph Rademann la Walt Disney Hall, Princeton și Fort Lauderdale.
Roxana a debutat la Konzerthaus Berlin cu Patimile după Ioan de Bach și la Festivalul de la Verbier cu Falstaff de Verdi. A debutat la Opera din Oviedo cu rolul lui Cherubino din Nunta lui Figaro, și la Centrul Național de Arte Interpretative din Beijing, cu rolul Rosina din Bărbierul din Sevilla. A cântat în Siroe de Hasse în concert la Sala „Ceaikovski” din Moscova, Concertgebouw din Amsterdam și Centrul de Congrese din Cracovia. A revenit la Teatro La Fenice în rolul Adalgisa din Norma, și la Filarmonica din Los Angeles, pentru un program cu lucrări de Mozart şi Arvo Pärt, sub bagheta lui Gustavo Dudamel.
Roxana Constantinescu a avut debuturi foarte apreciate la Opera din Zürich și Teatro la Fenice în rolul Adalgisa din Norma; la Opera din Israel în rolul Fenena din Nabucco; la L’Opéra Royal de Versailles în rolul Emira dintr-o nouă producție de Siroe; la Teatro dell’Opera di Roma în Manon Lescaut; la Filarmonica din Los Angeles într-o nouă producție de Così fan tutte. Alte spectacole au inclus Rosina în Bărbierul din Sevilla la Wiener Staatsoper, Deutsche Oper Berlin și New National Theatre Tokyo; Despina în Così fan tutte și Zerlina în Don Giovanni pentru Los Angeles Opera; Nicklausse în Povestirile lui Hoffmann într-o nouă producție la Theater an der Wien; Dorabella în Così fan tutte și Fatime în Oberon la Théâtre du Capitole de Toulouse; debutul său în rolul Charlotte în Werther pentru Opera din Minnesota și rolul titular în Cenuşăreasa la Opera din Minnesota Opera și Opera Națională Română București.
Între 2007 și 2010, Roxana Constantinescu a fost membră a ansamblului solistic al Operei de Stat din Viena, unde și-a făcut debutul în rolurile Rosina, Cherubino, Zerlina, Nicklausse, Lola, Fjodor și Stéphano, pentru a numi doar cîteva.
Roxana a colaborat cu unii dintre cei mai importanți dirijori ai timpului: Seiji Ozawa, Pierre Boulez, Riccardo Muti, Fabio Luisi, James Conlon, Helmuth Rilling, Gustavo Dudamel, Kirill Petrenko, Graeme Jenkins, Sir Neville Marriner, Jeffrey Tate, Daniel Oren, Yannick Nézet-Séguin, Peter Schneider, Asher Fisch, Bertrand de Billy, Franz Welser-Möst, Manfred Honeck, Marco Armiliato și Riccardo Frizza. A cîntat cu Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din Viena, Filarmonica din München, Orchestra Simfonică din Toronto, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Simfonică din Seattle și Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, printre altele.
Roxana este, de asemenea, o interpretă desăvârșită de lieduri, susținînd recitaluri la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein Viena, Abbaye de Lessay și Casa lui Goethe.
A înregistrat pentru BIS Records, Pentatone Music, Hänssler Classic, OEHMS Classics, SWR, CSO Resound, Artmode Records, Weltbild și Carus Verlag. Înregistrarea discului cu Pulcinella de Stravinsky sub bagheta lui Pierre Boulez a fost nominalizată în 2010 pentru premiul Grammy.
Noémi Modra
Născută la Tîrgu-Mureș, soprana Noémi Modra și-a început studiile în orașul său natal, la Liceul de Artă, secția canto clasic. A absolvit Facultatea de Muzică de la Craiova, unde timp de aproape un deceniu a lucrat ca solistă la Opera Română din acest oraş. Studiile masterale le-a continuat în Constanța, la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, la clasa prof. Nicoleta Ardelean. În prezent este artist liric la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.
Repertoriul său cuprinde lucrări de operă, operetă, musical și vocal-simfonic. Printre ele, se numără rolurile: Adina/Gianetta din Elixirul dragostei de Donizetti, Norina din Don Pasquale de Donizetti, Musetta din Boema de Puccini, Berta din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Frasquita din Carmen de Bizet, Zerlina din Don Giovanni de Mozart, Tebaldo din Don Carlo de Verdi, Annina din Traviata de Verdi, Alisa din Lucia di Lammermoor de Donizetti, Yniold din Pelléas et Mélisande de Debussy; roluri de operetă: Adela din Liliacul şi Arsena din Voievodul Țiganilor de J. Strauss, Stázi din Silvia de Kálmán, Pepi din Sîânge vienez de J. Strauss, Hanny din Logodnicul din lună de Künneke, Valencienne din Văduva veselă de Lehár, Vecina din Uite tata, nu e tata, Țiganca din Contesa Marița de Kálmán; rolul Száva din musicalul Sándor Mátyás. Din repertoriul vocal-simfonic, fac parte Stabat Mater de Pergolesi şi Gloria de Vivaldi.
Eusebiu Huțan
Eusebiu Huțan s-a remarcat datorită muzicalității sale și a frumuseții timbrului său pe cele mai importate scene din România ca unul dintre cei mai promițători tenori ai generației sale, în cele peste 200 de spectacole în care a interpretat unele dintre rolurile reprezentative de tenor liric, dintre care cele mai importante fiind Rodolfo în Boema de Giacomo Puccini, Alfredo în Traviata de Giuseppe Verdi, Nemorino în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, Lenski în Evgheni Oneghin de P.I. Tchaikovsky, Don Ottavio în Don Giovanni de W.A.Mozart si Rinuccio în Gianni Schicchi.
După mai bine de 20 de ani petrecuți în Italia, patria muzicii de operă, acolo unde și-a descoperit talentul și a făcut primii pași spre scenă, s-a întors în România pentru a studia sub atenta oblăduire a tenorului Marius Vlad Budoiu. Încă din timpul studiilor sale din cadrul Academiei Naționale de Muzica „Gheorghe Dima”, Eusebiu a devenit solist al Operei Naționale a Române din Cluj-Napoca, unde poate fi aplaudat și în prezent.
Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.
Miercuri, 10 iulie 2024, ora 19
Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaş”
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Pier Giorgio Morandi dirijor
Melody Moore Norma
Ştefan Pop Pollione
Adam Lau Oroveso
Roxana Constantinescu Adalgisa
Noémi Modra Clotilde
Eusebiu Huţan Flavio
Cornel Groza dirijorul corului
Néstor Bayona dirijor asistent, corepetitor
Vincenzo Bellini
Norma