Centrul Cultural Clujean (Cluj-Napoca) și Fundația Art Encounters (Timișoara) au lansat apelul deschis pentru cea de-a opta ediție a Unschool of Curating, un seminar dedicat curatorilor emergenți în domeniul artei contemporane. Programul, care va avea loc între 19–26 iunie 2026 în Timișoara și Cluj-Napoca, se adresează unui număr de 20 de curatori români și internaționali, cu minim 3 ani de experiență, aleși prin apel deschis.
Coordonată de curatoarea Antonia Alampi, ediția propune tema „Repair as Method”, abordată ca metodă de lucru în practica curatorială. Prin acest program, organizatorii oferă curatorilor emergenți un cadru internațional de schimb și învățare în cele două orașe și abordează curatoriatul ca act de reparare a relațiilor dintre instituții și comunități, a memoriei culturale și metodologiilor existente, prin procese responsabile și ancorate în context.
Unschool of Curating este dezvoltat de cele două organizații și își propune să consolideze rețelele curatoriale din România și la nivel internațional, prin metodologii informale, pedagogii alternative și practici curatoriale orientate spre dialog. Desfășurat la Timișoara (19–23 iunie) și Cluj (23–26 iunie), programul include sesiuni de lucru, prezentări, vizite și întâlniri profesionale, precum și două evenimente publice. Cursurile se vor desfășura în limba engleză, iar prezența fizică pe întreaga durată este obligatorie. Participarea este gratuită, organizatorii acoperind cazarea, transportul între orașe și două cine.
Termenul limită de aplicare este 23 aprilie 2026, iar participanții selectați vor fi anunțați pe 4 mai 2026. Aplicațiile se trimit prin formularul online: https://forms.gle/4TdbLYA6U2JHWwZo6 . Selecția va fi realizată de Antonia Alampi împreună cu reprezentanți ai Fundației Art Encounters și ai Centrului Cultural Clujean.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://academiaschimbarii.ro/en/unschool-of-curating-8-2/
Pentru orice întrebări legate de program, vă rugăm să scrieți la school.curating@gmail.com
UnSchool of Curating #8 este organizat de Fundația Art Encounters și Centrul Cultural Clujean.
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reflectă neapărat poziția Administrației Fondului Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care pot fi utilizate rezultatele acestuia. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul este susținut de Banca Transilvania în calitate de Partener Strategic.


