Luna noiembrie vine cu povești emoționante și lucrări muzicale spectaculoase la Opera Română Cluj. i
Capodopera pucciniană Tosca ilustrează contextul politic și social al Romei secolului al XIX-lea într-o manieră dramatică și își concentrează intriga asupra celor trei protagoniști: Floria Tosca – o celebră cântăreață -, Mario Cavaradossi – un pictor – și Baronul Scarpia– șeful poliției. Drama gravitează în jurul iubirii dintre Tosca și Cavaradossi, o iubire care implică intrigi politice și care va fi împiedicată de Baronul Scarpia. Puternic atras de Floria, acesta caută să obțină afecțiunea ei prin intermediul unor mijloace înfiorătoare. Vom urmări o poveste fascinantă, în care iubirea și sacrificiul se află față în față cu puterea și amenințarea.
Care va fi soarta Floriei și a iubirii sale, în fața alegerilor imposibile pe care trebuie să le facă? Vino și află răspunsul la această întrebare vineri, ???????? ????????????????????????????????????, începând cu ora 18:30!
Pasiuni lirice – un eveniment deosebit ce reunește artiști ai operei într-un recital vocal-instrumental ce titrează lucrări din creația unora dintre cei mai mari compozitori din toate timpurile, între care P.I. Ceaikovski, G. Verdi și R. Leoncavallo! Te invităm luni, 27 noiembrie, ora 18:30, să te bucuri de un program eclectic, divers, cu lucrări excepționale, interpretate rareori pe marile scene românești – o ocazie specială care te va purta într-o călătorie spectaculoasă în lumea operei!
Una dintre cele mai iubite și cunoscute opere din creația verdiană – Rigoletto – revine pe Scena Operei clujene miercuri, ???????? ????????????????????????????????????, ora 18:30! Un spectacol plin de contrast despre iubirea unui tată. O dramă despre dragoste, putere și sacrificiu, construită în jurul bufonului Rigoletto de la curtea ducelui de Mantua, în care elementele comice și dramatice se împletesc într-o lucrare spectaculoasă!