Tișe către fostul director de la Teatrul ”Puck” care vrea să intre în greva foamei: ”Să se înscrie la concurs și dacă câștigă va fi iar director”

Categorii: Actualitate, Teatru
Etichete: Cluj, teatru, tise

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe a reacționat la emisiunea Ziua LIVE la intenția publică a lui Emanuel Petran, actor, fost director două mandate la Teatrul de Păpuși ”Puck” de a intra, miercuri, 3 mai, ora 08.00, în greva foamei în Piața Unirii din cauza unor nedreptăți majore invocate de acesta.

Am văzut și eu în presă decizia domnului director de a apela la această modalitate de protest. Ce pot spune este că noi vom aplica legea așa cum am făcut-o la fiecare instituție de cultură. Procedura legală este foarte simplă. El a fost manager, a fost evaluat și a fost evaluat chiar bine.

În cadrul legal pe care noi îl avem trebuie să dăm drumul la un concurs de selectare a managerului la care poate să participe orice persoană își dorește, inclusiv domnul fost manager. Dacă dorește, el se poate înscrie la noul concurs pe care îl vom face.

Va fi aceeași comisie care l-a analizat pe dânsul și l-a dat câștigător acum 4 ani, deci nu se poate plânge de o comisie abuzivă. Recomandarea mea este să abordeze cu înțelepciune și calm situația. Trebuie să înțeleagă că singura modalitate procedurală pe care noi o avem la îndemână este selectarea de manager.

Să se înscrie la concurs și îl asigur că va fi unul transparent și corect, iar dacă el va avea cel mai bun proiect, va câștiga din nou și va fi numit iar director. Lucrurile sunt mai simple decât par și îl asigur că nimeni nu are niciun parti-pris față de cineva”, a declarat Alin Tișe, la emisiunea Ziua LIVE.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.