Teatrul de operetă din Budapesta, primul spectacol în Ardeal la Opera Maghiară

Opera Maghiară propune două spectacole atractive,  IL TROVATORE de Giuseppe Verdi şi Ţara Surâsului de Lehár Ferenc.

Opera lui Verdi va fi pusă în scenă astăzi, 23 octombrie, de la ora  18.30.

Aflat pentru prima oară în România, Teatrul de operetă din Budapesta va susţine spectacolul lui Lehár Ferenc, intitulat ŢARA SURÂSULUI. Este vorba deo operetă în două acte.

Tara surasului

Evenimentul are loc  în 26 octombrie, orele 15 şi 19.

Ca să emigrezi în Ţara Surâsului ai nevoie, pe post de paşaport, de un bilet la Operă. Vei descoperi o operetă care îţi taie răsuflarea prin bogăţia exotică a costumelor şi decorurilor, printre care se desfăşoară o poveste de dragoste imposibilă.

Ţara surâsului va fi primul spectacol prezentat în Transilvania de compania Teatrului de Operetă din Budapesta – companie ai căror membri sunt consideraţi adevăraţi maeştri ai acestui gen muzical, prezintă spectacolul organizatorii.

În saloanele feldmareşalului Lichtenfelds este sărbătorită cu mult fast Liza, fiica sa, pentru câştigarea marelui premiu la concursul de echitaţie. Prinţul Su-Chong, ambasador al Tării Surâsului la Viena vine să îşi prezinte şi el omagiile. Între Liza şi Su-Chong s-a înfiripat de mult o dragoste nemărturisită. Rechemarea urgentă a prinţului în ţara sa precipită lucrurile.Fericirea unei iubiri împărtăşite o va face pe Liza să ignore toate avertismentele şi împotriva convenienţelor se va căsători cu Su-Chong şi-l va urma în ţara lui. În îndepărtata ţară a surâsului ea va descoperi curând însă că Su-Chong cu toată dragostea pe care i-o poartă nu poate sparge regulile unei mentalităţi milenare. Cu inima frântă, ca dovadă supremă a dragostei sale, Liza îi va reda prinţului libertatea părăsindu-l pentru a se reîntoarce în Europa.

 

Casa de bilete a Operei Maghiare:  telefon0264 593 468, program: zilnic între orele 10.00-13.00 și 16.30-18.30

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.