TEATRU. Spectacol muzical despre abuzul de putere în mediul universitar

Teatru

Stagiunea 2022-2023, a noua din viața spațiului Reactor de Creație și Experiment, se deschide cu o serie de evenimente care prezintă rezultatul muncii de culise din 2022: spectacole-lectură pe texte scrise peste vară în rezidența Drama 5, prezentarea unui spectacol creat de tânăra companie Amalgam în proiectul Emergent și, nu în ultimul rând, premiera spectacolului despre relațiile abuzive din mediul universitar, Visul.

Visul are avanpremiera pe 18 septembrie, de la ora 20.00, premiera pe 21 septembrie, ora 20.00 iar o nouă reprezentație pe 26 septembrie, ora 20,00.

Visul este un spectacol muzical bazat pe documentarea abuzurilor de putere în universitățile cu profil artistic din România. Spectacolul face parte din proiectul Zonă de siguranță, desfășurat anul acesta de Reactor, care cuprinde și alte activități, printre care lansarea unei serii de materiale video informative ce pot fi urmărite pe YouTube aici, dar și o dezbatere despre temă, care va putea fi văzută tot online, începând cu 27 septembrie.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca și reunește cea mai mare echipă artistică a unei producții Reactor din cei aproape nouă ani de existență.

Visul spune povestea unei clase de actorie care se pregătește de spectacolul-examen, „Visul unei nopți de vară”. Școala e plină de zvonuri, repetițiile de revelații și nopțile de neliniște. Limitele dintre teatru și viață, dintre școală și viață personală, dintre normal și anormal se contopesc și dispar.

Textul spectacolului este scris de Alexa Băcanu, regia e semnată de Dragoș Alexandru Mușoiu, scenografia de Mihai Păcurar, iar coregrafia e realizată de Sergiu Diță. 

Din distribuție fac parte: Maialgesa Dat, Călin Deneș, Radu Dogaru, Christian Har, Ana Maria Marin, Duncan McKee, Victor Muntean, Emőke Pál, Ana Rednic, Oana Rotaru, Paula Seichei, Doru Taloș, Adonis Tanța.

Muzica spectacolului a fost creată de un număr de unsprezece muzicieni: Max Anchidin („Fugi sau te luptă” și „Normal”), Renata Burcă („Cum am ajuns aici” și Cocoșii negri”), Magor Bocsárdi („Cineva trebuie s-o facă”), Csaba Boros („Noaptea din vis”), Tibor Cári („Marele oraș” și „Suntem o familie”), Radu Dogaru („Serenadele” și „Culisele”), Ada Milea („Zvonurile”), Adrian Piciorea („Noaptea e momentul meu”), Corina Sucarov („Nu e personal”), Peter Visky („Copiii noștri/Iată-ne ajunși aici”), Compozitor anonim („Corpul meu nu e al meu”). 

Pregătirea muzicală a actorilor a fost făcută de Adonis Tanța.

Sunet și lumini: Cătălin Filip

Sonorizare: Radu Boancă

Foto și video afiș: Vivien Miron-Vilidár

Spectacolul are o durată de 120 de minute și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Bilete

Biletele la reprezentații pot fi achiziționate online (https://eventbook.ro/hall/reactor-cluj) și din rețeaua Eventbook (Librăria Humanitas, Str. Universității nr. 4; Cinema Florin Piersic).

Spectacol produs în cadrul proiectului „Zonă de siguranță”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Eveniment în cadrul proiectului „Reactor 2022. Viitoruri posibile”, cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com sau pe www.facebook.com/ReactorCluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *