O serie de organizații civice renumite protestează împotriva faptului că statuia marelui om politic Iuliu Maniu a fost dată jos fără un anunț prealabil.
”Am pus în seara asta câteva flori la statuia lui Iuliu Maniu, acum răsturnată și abandonată pe caldarâmul Clujului. Cam atâta prețuire au ștabii orașului pentru memoria lui Iuliu Maniu, omul care a pus umărul la facerea României Întregite și care a fost ucis/martirizat de comuniști în închisoarea de exterminare de la Sighet.”, a scris pe facebook istoricul clujean Cornel Jurju, președinte Clubul Monarhiștilor Clujeni.
Organizațiile au transmis într-un comunicat remis redacției că ”bustul făuritorului de țară, Iuliu Maniu, de la Cluj-Napoca a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrări în zona respectivă, despre care Primăria Cluj-Napoca nu a dat până la această oră nici o explicație. Statuia a fost dată jos de pe soclu și pusă lângă vechiul zid al Clujului, învelită cu o pânză.
”Iuliu Maniu este un exemplu și un model pentru toți cei care pun pe primul plan principiile și valorile adevărate pe care a fost clădită această țară și această națiune. În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, a împieta asupra memoriei lui Iuliu Maniu este cu adevărat un gest reprobabil. Ignoranța și lipsa de educație morală este la fel de gravă ca și tortura în sine, de aceea, în numele memoriei, al responsabilității față de istoria noastră și al datoriei față de generațiile următoare cerem administrației locale din Cluj-Napoca să dea explicații și să dispună cât mai repede posibil repunerea la loc a monumentului din strada Baba Novac”, se scrie în protest.
Statuia a fost inaugurată în ianuarie 2019.
Pe de altă parte primarul Emil Boc a spus că statuia a fost culcată la pământ la cererea specialiștilor, care s-au opus mutării ei.
”În primul rând as dori sa ii asigur pe toți clujenii cu privire la faptul ca statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament.
Avand in vedere proiectul european aferent străzilor din zona Centrala( Kogalniceanu, Baba Novac etc), Statuia a fost luată de pe soclu si așezată lângă zidul bastionului învelită intr-o protecție de pânza, pentru ca prin prin proiect se reface cota solului și soclul statuii , după care se repune pe pozitie.
La fel s-a procedat cu statuile lui Eminescu și Blaga in cadrul proiectului din fata Teatrului Național.
Luni vom comunica întregul calendar de lucru in zona pentru informarea tuturor celor interesați.
Va asiguram, încă o data, de întregul nostru respect și apreciere fata de marea personalitate a politicii românești, Iuliu Maniu. ”, a spus primarul Boc citat de Stiri de Cluj.
Cine semnează protestul:
Fundația Corneliu Coposu – președinte executiv, Ion-Andrei Gherasim
Fundația Academia Civică – președinte, Ana Blandiana
Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin – președinte, Pr. Cristian Borz
Fundația Culturală Memoria – președinte, Nicolae Constantinescu
Clubul Monarhiștilor Clujeni – președinte, Cornel Jurju
Asociația 21 Decembrie 1989 – președinte, Teodor Mărieș
Fundația Doina Cornea – președinte, Leontin Iuhas
Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca – director, Valentin Orga
Familia Boilă M. – strănepoți Iuliu Maniu
Foto de Cornel Jurju
.