Cei mici sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la spectacolele „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, după Michael Ende (sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 11) și „O poveste de Crăciun”, după Charles Dickens (duminică, 21 decembrie, de la orele 11 și 12.30).
Povestea redată în spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, programat sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 11, începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe care le cunoștea din spectacole.
Regia și dramatizarea: Rumi László.
Scenografia: Molnár Jacqueline.
Compozitor: Bakos Árpád.
Asistent regie: Urmánczi Jenő.
Distribuția: Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Péter Izolda, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs și Szűcs Tamás.
Instrumentist: Horváth Jonathán.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Spectacol despre spiritul Crăciunului
Oare ce fel de persoană trebuie să fii ca să nu iubești Crăciunul? Spectacolul „O poveste de Crăciun”, bazat pe celebra poveste a lui Charles Dickens va fi prezentat duminică, 21 decembrie, de la orele 11 și 12.30.
Scrooge, un bătrân ursuz și meschin e ghidat în călătoria sa de către Spiritele Crăciunului, care îl ajută să își realizeze neajunsurile și să devină o persoană mai bună și mai empatică.
După: Charles Dickens
Scenariul și regia: Gabriel Apostol
Scenografia și pictura: Elena Ilash
Sculptura: Florin Marin
Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Ionuț Constantinescu, Laura Corpodean, Andra Cotiușcă, Ion Iurcu, Radu Lărgeanu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Robert Trifan, Adina Ungur.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
În acest weekend, biletele se pot achiziționa doar de la casieria din foaierul teatrului, în numerar, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.


