Se reia Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Actualitate Clio

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 12 iunie 2022, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, după o întrerupere de doi ani. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

Începând cu ora 17.00, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, Părintele Mitropolit Andrei va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la parohiile din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.

De la ora 18.00 procesiunea propriu-zisă va porni din faţa Catedralei şi se va deplasa pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor va reveni în faţa Catedralei. Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii, şi soborul preoţilor slujitori, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale. 

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar, în încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.

Evenimentul îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *