Scriitorul Vasile Ernu: ”Paștele – Iudeii cer minuni şi grecii caută înțelepciune”

Comentatori & comentarii
Paștele – Iudeii cer minuni şi grecii caută înțelepciune
–-
Fotografia cu impresionantul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paştele Catolic de la Miercurea Ciuc face ravagii. Au sărit ”influecerii civilizaționali” – iată civilizația nu ca la ortodocșii balcanici. E de apreciat și învățat multe de la catolici dar nu e despre civilizați-necivilizați povestea aici. Cum citesc eu povestea asta?
Pentru mine Paștele este ceva foarte auster – în bună tradiție iudeo-protestant-puritană. Cu o organizare de farmacie: la gram. Dar lipsită de fast, de spectacol.
Esența se reducea la masa în familie după slujba ultra austeră: predică, cor – salutul Hristos a înviat! Și masa în familie. Doar în familie.
Cum în regiune majoritari erau pravoslavnicii/ortodocșii mi se păreau din cu totul altă lume. Am mai povestit în Sectanții: nu insist. Mi se păreau ”primitivi”, lipsiți de ”etică”.
În ciuda faptului că protestanții de la noi îi considerau pe ortodocși cam ”necreștini” iar majoritarii pe ai mei niște ”sectanți” – conviețuiau pașnic și chiar se înțelegeau bine.
Bătrânii comunității însă au decis să serbeze Paștele nu pe linie protestantă – așa cum o făceau protestanții din tată lumea – ci odată cu localnicii pravoslavnici. Asta a fost o decizie foarte înțeleaptă. Era un soi de respect și acordare socială cu cei de lângă tine. Mai ales pe un subiect fin cum e Paștele – esența creștinătății.
Catolicii mereu au fost o atracție mare prin coregrafia lor. Pe pravoslavnici până spre adolescență nu i-am putut suferi din punct de vedere religios. Nu-i înțelegeam din cauza ignoranței mele.
Îmi aduc bine aminte în epoca perestroika, adolescent fiind, veșniciile dispute pe teme social-religioase. Explodase religiosul și ne-a prins flama. Obsesia mare: dacă am fi fost catolici sau protestanți pfuai ce civilizație am fi tras noi aici – dar suntem pravoslavnici și totul e nasol. Era un soi de folclor weberian pe care-l tot rostogoleam. De la credință ni se trage. Cum ar veni – doar o sectă ne mai poate salva.
Familia mea era ”paulinică” – fani declarați apostolul Pavel. Și acest băiat foarte inteligent și aplicat avea o remarcă celebră. Tot umblând printre cele două popoare mari ale timpului și regiunii s-a prins că fiecare are niște slăbiciuni ”stilistice”: dacă vrei să impresionezi un iudeu o bagi pe aia cu minunea – vrei să impresionezi pe greci, o bagi pe aia cu înțelepciunea.
Bunelul pe linia asta paulinică avea o autoironie la propria comunitate: – Iudeii vor minuni, grecii înțelepciune, protestanții (”sectanții/pocăiții”) lacrimi și muci. Ironia lui era adresată spre obsesia protestanților pentru predică, discurs, retorică. De asta spun și eu – MTV și retorica politicii americane sunt 100% ”pocăite”, produse de școala duminicală. Greu de deosebit între discursul pastorului și politicianului la ei. Școala duminicală este o instituție genială la protestanți total necunoscută de ortodocși.
În acest sens – catolicii cred în coregrafie iar pravoslavnicii în priveghi. Catolicii chiar știu să facă scenografii religioase spectaculoase. Punere în scenă bine organizată cum nimeni nu poate. Ce e al lor, e al lor.
 
Ortodocșii & pravoslavnicii în schimb sunt super buni la priveghi și înmormântări. Cum Paștele e și un ritual al morții, Paștele pravoslavnic este de o frumusețe și încărcătura complexă unică. Așa ceva vezi rar și nimeni nu-i egalează în zonă. O spune unul care ani de zile nu i-a suferit. Sunt cei mai buni la înmormântări.
Așa că dacă e să faci o formulă ideală în stilistica creștină ea ar fi așa: Nașterea o dai catolicilor – doamne ce spectacol fac! Gestiunea o dai protestanților – o au cu etica de fațadă și o retorică cum mai rar: te fac din vorbe și portmoneu. Moartea o lași pe seama pravoslavnicilor: doamne, cum te îngroapă ei de leșină și îngerii.
Așa că nu e nimic despre civilizați și necivilizați – e o chestiune de stilistică care se învață și transmite. Putem învăța unii de la alții multe. Chiar foarte multe.
Cu toate că Paștele am auzit că e despre altceva. Dar cine-și mai amintește azi asta? Despre ce este oare Paștele? Poate-mi amintesc data viitoare, de Paștele pravoslavnic…
Deocamdată le zic prietenilor și rudelor protestante, prietenilor și rudelor catolice – să se bucure de credința lor, cât o mai au.
Și o pictură preferată de Igor Simonov – ca o icoană modernă și actuală care spune mult despre noi și credințele noaste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *