În cadrul turneulu de lansări de carte, jurnalistul și scriitorul botoșănean Viorel Ilișoi a ajuns, luni, 6 noiembrie, la Cluj-Napoca, unde la invitația colegului său de breaslă, Mihnea Măruță, s-a întâlnit cu un public destul de restrâns, la cafeneaua Negative.
Au fost lansate mai multe cărți, printre care: ,,Strălucitor”, ,,Viața literară pe Bahlui”, ,,Cele mai frumoase reportaje” (ediția a 2-a). Totuși, piesa centrală rămâne volumul – ,,Eroii mei”, prin intermediul căruia, unul dintre cei mai buni autori de reportaje din România spune povestea indivizilor pe care omul de rând nu ar considera-o atractivă, despre care mulți ar zice că nu merită să scrii: ,,Poate e un om mai bun ca tine sub rapănul acela”. Viorel Ilișoi face excepție și le eternizează istoriile, adunându-le într-una din scrierile sale.
În contextul unei cariere de peste 30 de ani în presă, cartea cu titlul: ,,Cele mai frumoase reportaje” continuă să marcheze profund cititorii. Astfel, însuși scriitorul, adresându-se publicului a afirmat: ,,Eu dau hrană, pentru că noi, ca oameni, ne hrănim cu frumosul”. Reportajele din carte prezintă istorii bine documentate. De exemplu, cercetările pentru una dintre ele a durat mai mult de 6 luni.
În opinia lui Viorel Ilișoi, în prezent, puțini jurnaliști îmbrățișează acest gen jurnalistic care necesită mult timp: pentru a asculta, a pătrunde în esența poveștii pe care o are fiecare individ de zis. ,,Suntem într-o goană pentru timp”… Acesta e răspunsul acestuia la tendințele presei contemporane pe care le găsește superficiale: ,, Presa s-a împiedicat, a căzut, iar eu n-am observat și am mers mai departe”.
La lansare au fost prezenți atât persoane din sfera media, cititori fideli ai ,,domnului Reportaj”, dar și studenți care aspiră la nivelul său de profesionalism. Mulți dintre ei au rămas șocați să afle despre detenția de 19 zile a jurnalistului: ,,Era ca la Kafka... după 10 zile încă nici nu știam de ce eram arestat...” și lupta sa – în adevăratul sens al cuvântului – pentru existență.
Viorel Ilișoi a mai spus că următoarele orașe care vor găzdui lansările sale sunt: Zalăul, Baia Mare, Satu Mare, Arad și Petroșani. Totodată el a ținut să menționeze: ,, Toate evenimentele le organizez cu ajutorul prietenilor și, slavă Domnului, am foarte mulți.”
Text de Paula Mariuța, studentă, an 1, Jurnalism, FSPAC
Foto și editare Tiberiu Fărcaș