Scriitoarea Nora Iuga – nominalizată în Polonia la Premiul „Poetul European al Libertăţii”

Carte Esenţial

Scriitoarea Nora Iuga (foto stânga) a fost nominalizată, alături de alţi cinci poeţi şi poete, la Premiul „Poetul European al Libertăţii”, acordat de oraşul Gdansk.

Propunerea a fost făcută de Enormi Stationis, pseudonim literar al lui Bartosz Radomski, traducător, poet şi filolog clasic, alături de poeta de limba română fiind nominalizaţi şi Amina Elmi (daneză), Laima Kreivyte (lituaniană), Luigi Nacci (italiană) şi doi poeţi de limba engleză Roger Robinson şi Alicia Elsbeth Stallings, informează, joi, Institutul Cultural Român.

„Printre poeţii şi poetele înscrise în concurs s-au numărat atât poeţi maturi, apreciaţi în ţările lor de origine, cât şi exponenţi ai tinerei generaţii, care deschid noi universuri tematice în poezie”, a declarat Barbara Sroka, directoarea interimară a Institutului de Cultură Urbană din Gdansk, instituţia organizatoare a concursului, citată în comunicatul ICR.

În opinia juriului, „creaţia personală a poetei Nora Iuga explorează şi atinge note sensibile”.

Selecţia a fost făcută de Anna Czekanowicz, Krzysztof Czyzewski (preşedinte), Andrzej Jagodzinski (secretar al juriului fără drept de vot), Cezary Lasiczka, Stanislaw Rosiek, Anda Rottenberg, Michal Rusinek, Beata Stasilska, Olga Tokarczuk.

Poetul câştigător va primi o statuetă şi un premiu financiar de 100.000 de zloţi, iar traducătorul sau traducătoarea o statuetă şi un premiu financiar de 20.000 de zloţi. Volumele tuturor autorilor nominalizaţi vor fi publicate în seria „Poetul European al Libertăţii”, editată de instituţia organizatoare. Câştigătorul va fi anunţat în primăvara anului 2026 cu ocazia următoarei ediţii a Festivalului „Poetul European al Libertăţii”.

Aflată la cea de a noua ediţie, competiţia evidenţiază şi promovează fenomenele poetice care abordează una dintre temele fundamentale ale contemporaneităţii – libertatea – şi, totodată, se remarcă prin valoarea lor artistică excepţională.

La fiecare ediţie, organizatorii aşteaptă de la traducători propuneri din şapte limbi europene, la ediţia curentă (2024 – 2026) fiind vizate creaţii ale poeţilor în viaţă care scriu în engleză, daneză şi feroeză, greacă, lituaniană, română şi italiană, juriul primind cel puţin o propunere în fiecare din aceste limbi.

Din opera Norei Iuga a apărut în versiune poloneză romanul „Sexagenara şi tânărul”, în tălmăcirea lui Kazimierz Jurczak. Traducerea în limba polonă, publicată de Editura Universitas din Cracovia, a beneficiat de finanţarea Institutului Cultural Român prin programul Translation and Publication Support Programme.

Totodată, filmul biografic „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (regia Carla Maria Teaha, 2023) a fost proiectat cu sprijinul Institutul Cultural Român de la Varşovia la festivalul Sopot Literacki în luna august a acestui an.

În 2016, poeta Ana Blandiana a fost distinsă cu Premiul „Poetul European al Libertăţii”, pentru volumul de poeme „Patria mea A 4”, tradus de Joanna Kornas-Warwas.

https://www.agerpres.ro/cultura/2024/11/21/scriitoarea-nora-iuga-nominalizata-in-polonia-la-premiul-poetul-european-al-libertatii–1390765#:~:text=Cultura%20/-,Scriitoarea%20Nora%20Iuga%20%2D%20nominalizat%C4%83%20%C3%AEn%20Polonia%20la%20Premiul%20%22Poetul%20European%20al%20Libert%C4%83%C5%A3ii%22,-FLUXUL%20AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *