Scriitoare debutantă din Cluj, despre viaţa ei în Myanmar: „Aveam câte un şoc cultural în fiecare zi”

Carte

După ce a lucrat o perioadă de câţiva ani la Parlamentul European în Bruxelles, clujeanca Cristina Maria Chiorean şi-a descoperit pasiunea pentru scris şi fotografie când a ajuns în iunie 2014, în Sud-Estul Asiei, pe tărâmul exotic al Myanmarului, unde are să locuiască până în 2017. Experienţa primului an a avut un impact cultural atât de mare asupra ei, încât a transpus-o într-o carte ce s-a lansat joi seară la Cluj-Napoca.
Volumul de debut al Cristinei Chiorean, „Sentimente amestecate – Primul meu an în Myanmar”, îi va purta pe cititori prin universul cultural atât de aparte al myanmarezilor, dându-le impresia că se află în aceleaşi locuri prin care a fost şi autoarea. Totul a început, însă, de la un blog.

cristina maria chiorean 1

„Eu şi soţul meu spunem „acasă” acestui colţ al umii din motive profesionale, soţul meu fiind detaşat ca diplomat la ambasada în Yangon. Când am ajuns în Myanmar am decis să lansez un blog unde să descriu experienţa noastră în această ţară, mai ales pentru familie şi prieteni, apoi, la începutul acestui an am hotărât să transform blogul într-o carte. Nu m-am gândit că voi scrie vreodată o carte, decât atunci când am ajuns în Myanmar. Cel mai interesant este că atunci când nu eşti sub presiunea muncii zilnice, îţi dezvolţi o altă latură, culturală în cazul meu„, spune autoarea.

 

Textul din carte redă ceea ce a văzut şi simţit Cristina în primul an petrecut în Myanmar, din iunie 2014 până în iunie 2015. Percepţiile şi impresiile autoarei se schimbă treptat, începe să înţeleagă cultura tot mai bine, iar împreună cu soţul ei, a trecut printr-o perioadă de acomodare destul de lungă şi dificilă.

 

 

„Nu exagerez când spun că am avut un şoc cultural odată ajunşi în Myanmar, o ţară cu o cultură total diferită decât cea europeană. Şocul cultural este uneori atât de profund chiar dacă te consideri un călător experimentat. Nimic nu te poate pregăti pentru sentimentele ce te vor încerca. Unele dezvăluie o parte din tine pe care nu o cunoşteai, te dezvolţi personal, iar de-a lungul unei zile poţi să treci toată paleta de sentimente, de la bucurie la indignare, uimire şi tristeţe. Eu am preferat să mă expun culturii din prima zi. Localnicii nu vor intra niciodată în dezacord cu tine. Vei observa că nu sunt de acord cu tine atunci când nu mai răspund la telefon sau nu vin la întâlnire. Aveam în fiecare zi câte un şoc cultural”.

 

Cele mai grele trepte pe care autoarea a trebuit să le treacă pentru a se adapta a fost musonul şi ploaia torenţială care a durat cinci luni de zile, poluarea din centrul oraşului şi zgomotul permanent ce venea de la boxele mănăstirilor, de la oamenii care strigau la 5 dimineaţa şi de la urletul aproape neîntrerupt al câinilor.

 

„Imaginea pe care o ai în momentul în care intri în centrul vechi este un amestec pestriţ şi gălăgios de oameni, maşini, tarabe la care se vinde tot ceea ce ţi-ai putea închipui, printre care se mai strecoară vreun câine fără stăpân sau vreun şobolan. Atmosfera este învăluită de miresme plăcute, de la mâncarea gătită pe sobe improvizate pe trotuar, sau mai puţin plăcute, de la gunoaiele care zac la tot locul. Este o atmosferă care te atrage, te uimeşte, te intrigă şi te oboseşte. Imaginaţi-vă tot acest amestec dezorganizat, încadrat de cădiri vechi coloniale, impunătoare, unele aflate într-o stare înaintată de degradare”, aşa descrie autoarea imaginea Myanmarului.

 

Cartea este însoţită şi de 73 de fotografii realizate tot de autoare, una dintre ele fiind desemnată câştigătoarea locului întâi în cadrul unui concurs organizat în Myanmar. De asemenea, în carte apare şi o poezie despre acest tărâm. Cu poezia nu se opreşte aici, iar până la întoarcerea definitivă din Myanmar, autoarea îşi doreşte să lanseze un volum de poezii.

 

cristina maria chiorean
Cristina Maria Chiorean a absolvit Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. A plecat din Cluj-Napoca în 2004, în Germania la studii, urmând ca mai apoi să se mute în Bruxelles pentru a lucra ca funcţionar al Parlamentului European. În 2017 se va întoarce din Myanmar la Bruxelles, tot în Parlamentul European, însă în tot acest timp vizitează Clujul ori de câte ori are ocazia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *