Scandalul de la Revista ”Steaua”. Ana Blandiana se solidarizează cu Ruxandra Cesereanu

Actualitate Carte Special
Renumita scriitoare Ana Blandiana se solidarizează cu redactorul-șef, proaspăt demis, al lunarului clujean de cultură Steaua, Ruxandra Cesereanu.
Așa cum a anunțat chiar Cesereanu, ea a fost demisă de Consiliul Uniunii Scriitorilor fiind acuzată că în perioada în care îndeplinește calitatea de redactor-șef vânzările lunarului au scăzut puternic. Steaua tipărește 500 de exemplare și vinde…144. Asta scrie în motivarea preavizului de concediere semnat de președintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, de care ține publicația.

Decizia demiterii redactorului-șef Ruxandra Cesereanu a fost luată în 13 mai 2021, in sedinta Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor.

În replică, Cesereanu a ieșit în presa centrală culturală cu o scrisoare deschisă în care îl acuză pe Manolescu că se răzbună pe ea pentru că l-a contrazis în ședințele Consiliului Uniunii, de unde Cesereanu a demisionat de o perioadă iar acuzele de scădere a vânzărilor Steaua sunt doar pretextul potrivit pentru schimbare.

Precizăm că Ana Blandiana este o veche adversară a lui Nicolae Manolescu, încă din anii 90, din motive politice în special, din zona fostei organizații Alianța Civică (AC) și a Partidului Alianței Civice (PAC), înființat de Stelian Tănase, Nicolae Manolescu și alții din AC, iar Manolescu a candidat la președinția României, fără succes din partea PAC, concurând cu Emil Constantinescu, susținut de AC,  lucru ce a dus la fricțiuni, care dăinuie de atunci. De asemenea, Blandiana a fost propusă Doctor Honoris Causa al UBB, titlu ce l-a acceptat și primit, la inițiativa  Ruxandrei Cesereanu și a lui Corin Braga, ambii universitari la Litere clujene din cadrul UBB, Braga decan atunci, acum e și prorector. 
 
Scrisoarea ta adresată Presedintelui USR mi se pare cu adevarat exceptională. Are tonul perfect si functioneaza ca o demascare a situatiei de fapt, facuta de cineva care se află mult deasupra unor asemenea fapte, chiar daca este victima lor. Ai facut bine ca ai atasat textul deciziei de demitere, pentru că altfel, eu cel putin, nu as fi avut suficienta imaginatie sa-l bănuiesc. Stilul acestui text m-a uluit la fel de mult ca si continutul lui.Nu-l credeam posibil in cadrul Uniunii Scriitorilor.
Intâmplarea a facut sa citesc scrisoarea ta după ce terminasem de citit ultimul numar,de-a dreptul impresionant, al revistei „Steaua”,care devine victimă colaterală a violenței îndreptate împotriva ta.
Iti tin pumnii sa nu te deprimi,mai ales acum,dupa boală.
Sa nu uiti ca nici destinul tau literar,nici statura ta intelectuala si morala nu depind de asta, iar Intamplarea nu se inscrie doar in biografia ta, ci si in climatul si povestea lumii noastre.
Te îmbratișez,
Ana Blandiana„
 
Citiți și:
 
https://www.clujulcultural.ro/scriitoarea-clujeana-ruxandra-cesereanu-a-fost-concediata-din-functia-de-redactor-sef-al-revistei-steaua-de-nicolae-manolescu-citeste-replica-acesteia/
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *