UPDATE. Scandal la Opera Română! A fost sesizată Inspecţia Muncii

Esenţial

UPDATE. Clujulcultural.ro a stat de vorbă ci preşedintele Sindicatului Transilvania Art, „cel mai reprezentativ sindicat din Operă”, conform lui Mihai Albu.

„Nu sunt de acord cu cei care au sesizat Inspecţia Muncii. Nu cunosc legea. Înainte să facă sesizări ar trebui să cunoască legea. Noi avem un program flexibil. Lucrăm şi în weekenduri. Zilele acestea le primim libere vara, când concediul nostru este de două luni. O spune clar şi legea. Deci nu înţeleg de unde această supărare a celor care trimit la presă şi la ITM. Se repetă intens acum pentru Tanhausser de Wagner acum” a spus preşedintele sindicatului Mihai Albu.

Clujulcultural.ro vă prezintă making off-ul operei Tannhauser care va avea premiera în 8 decembrie, fiind anunţat ca un spectacol de proporţii.

………………………………………………………………..

Scandal la Opera Naţională Română ! O parte dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi au sesizat astăzi Inspecţia Muncii!

Conform unui comunicat remis presei astăzi  aceştia  îşi exprimă nemulţumirea: “Vă aducem la cunostinţă faptul că angajaţii Operei Naţionale Române Cluj, printr-o decizie abuzivă a conducerii, sunt obligati sa lucreze în zilele de 30 Noiembrie si 1 Decembrie, zile libere prin lege date de stat. Toate compartimentele artistice ale institutiei au programate repetitii atat in ziua de 30 Noiembrie cat si in ziua de 1 Decembrie, incalcandu-se astfel Codul Muncii, mai precis art.139 alin.1. O parte a angajatilor au sesizat prin mail Inspectoratul Teritorial de Munca Cluj”.

Sabin Mircea Rus, purtătorul de cuvânt al Operei Naţionale Române din Cluj, a precizat, în numele conducerii, că instituţiile de spectacol au un regim special în ceea ce priveşte zilele libere. “Contractul colectiv de muncă şi fişa postului pentru fiecare artist conţine prevederea conform căreia sâmbăta şi duminica, dar şi sărbătorile legale sunt considerate zile lucrătoare şi vor fi recuperate în perioada dintre stagiuni. Întreaga legislaţie în vigoare prevede aceste aspect”, a precizat Rus pentru “Adevărul”.

Conform lui Rus, s-au făcut repetiţii în 30 noiembrie şi 1 decembrie, pentru că in  8 decembrie la  Operă va fi interpretat „Tannhauser” de Wagner. Dirijor va fie Keri-Lynn Wilson, invitat special din Canada.

Conform unor surse din Operă, există o tensiune tot mai mare între directorul Operei, tenorul Marius Budoiu şi sindicalişti.

Vom reveni mâine cu amănunte.