Renumit filosof clujean maghiar, decedat la Budapesta

Categorii: Actualitate
Etichete: carte, Cluj, filosof, gm tamas

Renumitul filosof maghiar, originar din Cluj-Napoica, Gaspar Miklos Tamás a murit astăzi la Budapesta, anunță jurnalista Sabina Fati. Avea 74 de ani și s-a stins după o suferință prea lungă și nemeritată.

”Era ardelean, dar s-a mutat la Budapesta încă din 1978. A predat la Universitatea Eötvös Loránd, cea mai prestigioasă universitate din Budapesta, a fost invitat de mari universități americane și franceze să conferențieze și a predat la Central European University. A fost liberal, a făcut un scurt popas conservator, pentru ca în final să se transforme într-un radical de stânga. De fapt, citindu-l, Miklós Tamás Gáspár părea să întinerească. Totuși, în ultimul său interviu publicat în HVG a vorbit despre pesimismul său general, spunând că vede speranță și progres doar la nivel individual și în zona micilor comunități (necrologul său apărut în hvg.hu a fost tradus în limba română de Forró Eszter”, a scris Fati.

El a publicat la editurile Dacia, Dacia XXI și mai ales Ideea din Cluj-Napoca. Iată cum îl descrie editura:

G. M. Tamás s-a născut la Cluj în 1948. După studii de filologie clasică şi filosofie la Bucureşti şi Cluj, începînd cu 1972 a fost redactor la un săptămînal literar din Cluj. Retrogradat din poziţia de redactor la cea de corector, după ce, din 1974, i s-a interzis – cu cîteva rare excepţii – să mai publice şi a început să fie hărţuit de Securitate, părăseşte în cele din urma România. Din 1979 a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta, fiind concediat în 1981 pentru scrierile sale clandestine şi proteste ilegale. A fost unul dintre liderii disidenţei maghiare. Ales deputat în 1989, va părăsi viaţa politică în 1994 şi partidul liberal în 1999. Începînd cu 1991 a fost director al Institutului de Filosofie al Academiei Maghiare de Ştiinţe. A ţinut cursuri şi a făcut cercetări la universităţile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center, Chicago, Wissenschaftskolleg din Berlin, Georgetown, Yale, New School for Social Research, Collegium Budapest etc. Cărţi: A teória esélyei [Şansele teoriei, Bucureşti/Cluj, 1975], Descartes a módszerrol [Descartes despre metodă, Bucureşti/Cluj, 1977, ed. a II-a: Cluj, 2002], A szem és a kéz [Ochiul şi mîna (samizdat), Budapesta, 1983, Geneva, 1985], Idola tribus [în maghiară: Paris, 1989, trad. fr. Paris, 1991, tradusă și în română], Másvilág [Cealaltă lume, Budapesta, 1994], Törzsi fogalmak [Idolii tribului, vol. I şi II, Budapesta, 1999; parţial tradusă în limba română: Cluj, 2001], A helyzet [Situaţia, Budapesta, 2002]. A publicat numeroase eseuri, studii şi articole în periodice şi antologii; scrierile sale au fost traduse în 14 limbi. De asemenea, publică în mod regulat articole de comentariu politic în marile cotidiene maghiare. Din 2003, G. M. Tamás este vicepreşedinte al ATTAC Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *